Gazele româneşti au început să fie exportate în Vest, ne spune capital.ro.
După ani de zile în care România a fost presată, ba chiar somată, de UE să înceapă exporturile de gaze, iată că acest lucru se întâmplă. Două firme au început să ducă către Ungaria cantităţi iniţial mici, dar zilnice.
În fiecare zi, începând cu data de 31 mai şi până în prezent, pe gazoductul Arad-Szeged au început să curgă, pe sensul de export către Ungaria, gaze din România. Cantităţile sunt între 1.800 şi 1.900 de MWh, adică necesarul de gaze pentru aproximativ 10.000 de locuri de consum. Exportul de gaze către vestul Europei este o premieră istorică pentru România şi un lucru care ni se tot cere de ani buni de către UE. România chiar are un infrigement, temporar suspendat, pentru tărăgănarea procedurilor şi investiţiilor care să permită exportul în cantităţi mari către alte ţări UE.
Comerțul cu amănuntul își accelerează creșterea după 5 luni, la 8.2%, scrie hotnews.ro.
În luna mai 2017, volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul față de luna precedentă a crescut atât ca serie brută cu 4,0% cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 4,4%, au anunțat miercuri reprezentanții Institutului Național de Statistică. Față de luna corespunzătoare a anului precedent, afacerile din comerțul cu amănuntul au crescut atât ca serie brută cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 14,0%, respectiv cu 12,3%. Cumulat, pe primele 5 luni din cest an, comerțul cu amănuntul a crescut cu peste 8%. În primele 4 luni creșterea fusese de 7%.
Comentarii articol (0)