Asigurarea RCA se face pentru a acoperi prejudiciile aduse altora prin accidentele pe care le facem cu mașina (prejudicii însemnând stricăciuni aduse altor mașini, dar și vătămări corporale). Suntem obligați, prin Legea nr. 132/2017, să avem asigurare RCA atunci când circulăm cu automobilul propriu, altfel riscăm amenzi de până la 2.000 de lei și nu numai. Pentru asta, avem la dispoziție 11 societăți autorizate legal să încheie contracte RCA la ora actuală. Putem să facem contract pe o lună sau mai multe (cel mult 12), dar și pentru perioade mai scurte de o lună, dacă e pentru un vehicul care are doar autorizare provizorie de circulație, să zicem.
1. Cine (nu) trebuie să încheie un contract de asigurare?
Potrivit legii, proprietarul mașinii este cel care trebuie să încheie contractul și să plătească primele. Obligația încheierii asigurării RCA le revine tuturor proprietarilor de vehicule care trebuie înmatriculate/înregistrate la noi în țară, dar și proprietarilor de tramvaie. Din contră, acolo unde nu e obligație de înregistrare/înmatriculare, nu e nici obligația de a avea RCA. De pildă, nu e obligatoriu RCA-ul pentru mopede, căruțe sau pentru tractoare agricole/forestiere.
"Nu sunt obligate să încheie un contract RCA persoanele fizice și juridice care utilizează vehicule exclusiv în scopul antrenamentelor, curselor, întrecerilor sau raliurilor, organizate legal", scrie, de asemenea, în Legea nr. 132/2017. E important să precizăm că și pentru mașinile care nu părăsesc locul de parcare e obligatorie asigurarea.
2. Neplata unei prime și caracterul executoriu al contractului
"Contractul RCA constituie titlu executoriu pentru ratele scadente și neachitate", conform legii, ceea ce înseamnă că putem să ne trezim cu popriri pe conturi dacă nu achităm la timp primele de asigurare. De fapt, plata primelor o putem face pe toată deodată sau în rate, după cum ne înțelegem cu asigurătorul. Neplata unei prime nu înseamnă neapărat că nu mai există asigurare, asigurătorul RCA putând să nu rezilieze contractul imediat, în urma neplății unei rate. Asta înseamnă că putem fi, în continuare, asigurați, dar executați silit pentru neplată.
3. O singură mașină, mai multe asigurări
Asigurarea multiplă e permisă de Legea nr. 132/2017, dar proprietarul e obligat să-i spună fiecărui asigurător că pentru aceeași mașină mai există și alte polițe RCA valabile. Evident, asiguratul poate opta, o dată pe an, pentru menținerea în vigoare a uneia singure și pentru rezilierea contractelor mai recente (adică cele cu date de intrare în vigoare ulterioare primului contract încheiat). Dacă există mai multe asigurări, atunci despăgubirea în caz de accident va fi suportată de către toți asigurătorii, în părți egale.
4. Când suntem obligați să arătăm asigurarea?
Încheierea unui contract RCA se dovedește, la nevoie, prin prezentarea poliței de asigurare RCA. Potrivit legii, e obligatoriu să arătăm polița în următoarele situații: la înmatriculare/ înregistrare în circulație, atunci când facem modificări în cartea de identitate a unui vehicul și la inspecțiile tehnice periodice. Dar aceeași lege prevede că nu se supun procedurii de control cei cu mașini care staționează în mod obișnuit pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, decât dacă astfel de controale urmăresc și altceva în afară de verificarea RCA-ului și sunt nediscriminatorii.
În practică, se reproșează adesea agenților de poliție că nu au dreptul să ceară polițele RCA (în original), întrucât ei au posibilitatea să verifice foarte simplu dacă mașina e asigurată sau nu (de fapt, oricine poate verifica aici dacă există o asigurare RCA valabilă, atâta timp cât știe numărul de înmatriculare al mașinii respective). Cert este că nu există prevederi exprese care să le dea polițiștilor acest drept, iar un exemplu de proces în care șoferul a avut câștig de cauză cu anularea unei amenzi pe această temă puteți găsi aici.
5. Se schimbă proprietarul, RCA-ul încetează
Contractul RCA încetează la data la care proprietarul mașinii îi spune asigurătorului că a transmis dreptul de proprietate asupra mașinii (vânzare, donație), precum și la data la care mașina e radiată din circulație și la împlinirea termenului pentru care a fost încheiat. Asta înseamnă că, dacă se schimbă proprietarul, cumpărătorul nu intră automat ca asigurat pe RCA-ul deja încheiat, el trebuind să-și facă o poliță nouă, proprie. De asemenea, mai nou, șoferii vor fi anunțați din timp despre expirarea asigurării RCA, iar reînnoirea nu se va putea face automat.
Notă: Despre cazurile de suspendare a contractului și ce obligații noi au șoferii în aceste cazuri, aici.
6. Ce importanță are dacă mașina e condusă de altcineva decât de proprietar?
Asigurarea RCA se face în legătură cu mașina, nu cu șoferul, după cum rezultă din tot ansamblul Legii nr. 132/2017. Din perspectiva celui păgubit, care trebuie să primească despăgubirea de la asigurătorul celui vinovat de accident, nu are importanță cine era la volan la momentul accidentului. În lege se specifică faptul că despăgubirile se plătesc "și în cazul în care conducătorul vehiculului, răspunzător de producerea accidentului, este o altă persoană decât asiguratul".
Actul definește asiguratul astfel: "proprietarul sau utilizatorul unui vehicul sau unui tramvai a cărui răspundere civilă delictuală este preluată contractual de un asigurător RCA". Același act ne explică însă și cine este utilizatorul: "persoană fizică sau juridică, căreia proprietarul vehiculului îi acordă dreptul de folosință asupra acestuia, pe o anumită perioadă, în baza unui contract de închiriere, contract de leasing sau alt act întocmit în condițiile legii". Ca să ilustrăm cel mai simplu situația utilizatorului, ne putem gândi că proprietarul mașinii este o firmă, iar utilizatorul este unul dintre angajații care conduce mașina respectivă în mod curent. Dar chiar și dacă mașina e condusă de altă persoană decât proprietarul sau utilizatorul, despăgubirile tot se plătesc celui prejudiciat.
Comentarii articol (10)