Riscuri juridice și fiscale pentru liber-profesioniștii din Marea Britanie

Articol scris de David Ludlow, asociat pentru Dreptul Muncii, Ecovis UK Legal Barlow Robbins LLP, Guildford, Surrey, UK

Marea Britanie: Impactul serviciilor prestate de contractori independenți asupra legislației muncii

La 1 mai 2017, Comitetul pentru muncă și pensii din Parlamentul Marii Britanii a publicat un raport privind creșterea semnificativă a numărului liber profesioniștilor în „gig economy”. Acest termen  este folosit pentru a descrie diverse modele de business, cu o caracteristică comună: dependența de platforme digitale de intermediere sau de aplicații pentru conectarea clienților de tip business cu forța de muncă constând din lucrători prezumptiv sau auto-declarați ca independenți.

Afacerile din „gig economy" operează în industriile care în mod tradițional s-au bazat pe forță de muncă cu adevărat independentă, precum serviciile de taximetrie.

Cu toate acestea, noile tehnologii digitale permit acestor întreprinderi să funcționeze la o scală mult mai mare și într-un mod diferit, cu implicații semnificative asupra întreprinderilor, salariaților, bugetului Marii Britanii și asupra calității vieții.

Procentul liber profesioniștilor din Regatul Unit a ajuns în prezent la 5 milioane de persoane, ceea ce reprezintă 15% din forța de muncă totală. Această creștere a profesiilor libere reflectă actualul nivel-record al angajării înregistrat în Marea Britanie, unde avem de-a face cu un mix variat de 30 de milioane de  lucrători, de la angajații cu tradiționala normă întreagă și cu jumătate de normă, care lucrează în baza contractelor de muncă, și diverse tipuri de prestatori individuali de servicii, mulți dintre aceștia fiind de acord cu contracte cu zero ore sau cu alte aranjamente de muncă ocazionale, prin intermediul persoanelor autorizate să desfășoare activități independente, precum consultanții și contractorii independenți. Întreprinzătorii individuali, parteneriatele tradiționale deținătoare de acțiuni și cu atribuții executive și membrii parteneriatelor cu răspundere limitată sunt, de asemenea, liber-profesioniști.

Statutul de angajat al unui lucrător determină nu numai drepturile sale în temeiul legislației britanice (și comunitare) a muncii, ci și, independent sau separat, statutul său fiscal. De exemplu, un lucrător care își oferă serviciile printr-o societate de intermediere a serviciilor individuale poate fi considerat în scopuri fiscale drept ”angajat”, însă, în virtutea legislației muncii, exercită o activitate independentă și, prin urmare, nu are dreptul la protecție împotriva concedierii abuzive sau disponibilizării ilegale, de exemplu. În timp ce statutul fiscal de liber-profesionist conferă, în general, avantaje din punct de vedere fiscal și al contribuțiilor de asigurări sociale, din punctul de vedere al dreptului muncii astfel de persoane au foarte puține drepturi la locul de muncă, limitate la sănătate și siguranță și la o oarecare protecție împotriva discriminării.

Angajații, pe de altă parte, se bucură de o gamă deplină de drepturi care decurg din angajare. Acestea includ dreptul la salariul de subzistență / salariul minim la nivel național, protecție împotriva reținerilor ilegale din salarii, protecție împotriva discriminării, plata obligatorie a concediilor medicale, plata concediilor de creștere a copilului pentru oricare dintre părinți, perioade minime de preaviz, protecție împotriva concedierii ilegale, plăți compensatorii obligatorii în caz de disponibilizare, printre alte drepturi.

În Legea privind drepturile legate de contractul de muncă S 230 din 1996, există un statut legal intermediar al „lucrătorului”. Aceștia au anumite drepturi de muncă, și anume dreptul la salariul minim pe economie, protecție împotriva reținerilor ilegale din salariu, plăți obligatorii pentru concedii și pauze de odihnă, protecție împotriva discriminării în general și ca lucrători cu jumătate de normă.

O serie de cazuri recente legate de dreptul muncii, ridicate în justiție începând din octombrie 2016, se referă la afacerile care țin de “gig economy” și care angajează forța de muncă masivă a antreprenorilor presupus independenți (serviciile Uber - taximetrie, CitySprint - servicii de curierat, Pimlico Plumbers - lucrări de instalații). Aceste cazuri au stabilit, cel puțin în primă instanță, că modelul de afaceri al „gig economy” nu doar că perturbă și remodelează practicile de lucru existente în acele domenii, ci se bazează pe un fals model de activitate independentă. În toate cazurile raportate până în prezent, contractorii tratați de angajator drept liber profesioniști s-au dovedit a fi lucrători permanenți conform S230, care se bucură de statutul intermediar de angajare și de drepturile asociate. Comitetul parlamentar pentru muncă și pensii concluzionează că libertatea aparentă de a desfășura o activitate independentă, extinsă asupra acestor contractori, nu numai că nu îi protejează de exploatare, ci constituie o presiune asupra bugetului public din cauza impozitelor care nu ajung a fi plătite. În aceste modele de afaceri, lucrătorii nu controlează de fapt munca pe care o desfășoară și nu se bucură de o putere egală de negociere. Dimpotrivă, aceștia oferă un serviciu personal, se află într-o poziție subordonată „angajatorilor" lor și nu își stabilesc singuri programul sau salariul. Cu toate acestea, chiar dacă persoanele fizice sunt considerate a fi lucrători din perspectiva dreptului muncii, aceștia vor fi deseori independenți din punct de vedere fiscal, deoarece nu există un statut intermediar în legislația fiscală.

Comitetul recomandă să existe un statut legal al „lucrătorului” conform S 230 sau un statut similar pentru persoane fizice. Companiile care doresc să se abată de la acest model ar urma să prezinte justificarea pentru aceasta, transferând sarcina probării statutului de angajare către angajator, care dispune de mai multe resurse în acest sens. Deoarece nu există niciun statut legal de ”lucrător” în legislația fiscală, statutul fiscal ar rămâne neafectat. Cu toate acestea, Comitetul recomandă adoptarea unui nivel egal de contribuții la asigurările sociale pentru angajați și pentru liber profesioniști, ceea ce Guvernul conservator a promis recent și a abandonat ulterior destul de rapid.

Interesant este faptul că, în timp ce Marea Britanie se pregătește de Brexit, întregul domeniu al muncii este examinat de o serie de controale dispuse de Guvern, incluzând comisia Taylor, cu concluzii îndelung dezbătute și reluate pe scară largă. Nu m-ar surprinde dacă Guvernele britanice viitoare, indiferent de orientarea lor politică, vor ajunge să creeze, așa cum se tem unii, un paradis fiscal al salariilor scăzute, dar vor continua să impună standarde minimale prin legislația muncii, dacă nu cumva vor coborî chiar sub acestea, în funcție de prezența sau nu a Marii Britanii ca membru al pieței unice și al uniunii vamale europene.