Din cauza secetei severe care afectează Italia de mai multă vreme, autoritățile din Roma, împreună cu firma care furnizează apa în capitala (ACEA), au decis să acționeze în sensul reducerii consumului de apă. Concret, acestea au decis ca, pe parcursul nopții, presiunea apei în rețea să fie redusă.
Această măsură a fost luată din cauza precipitațiilor reduse din acest an, estimându-se că în acest an au căzut doar 70% din precipitațiile medii din ultimii trei ani.
Măsura, luată pentru a proteja rezervele de apă din care se alimentează Roma, va afecta, pe parcursul lunii septembrie, în special persoanele care locuiesc la etajele superioare în imobile înalte.
În lacul Bracciano, unul dintre lacurile ce furnizează apă Romei și este unul dintre cele mai mari din zonă, se află mai puțină apă decât se estima anterior, la începutul lunii iulie. În acea perioadă au existat mai multe discuții legate de cantitatea de apă care poate fi luată din acest lac și tot atunci autoritățile au anunțat că nu se va recurge la raționalizarea apei.
Reducerea presiunii apei pe parcursul nopții va afecta câteva zeci de cartiere din Roma și Fiumicino, dar aceasta nu este singura zonă din Italia afectată de către seceta severă. Spre exemplu, săptămâna trecută, locuitorii din anumite zone ale orașului Palermo au rămas fără apă din cauza vaselor de croazieră aflate în tranzit și care și-au refăcut stocurile de apă potabilă chiar în capitala Siciliei.
În acest an, zece provincii din Italia au declarat stare de urgență din cauza căldurilor și a secetei , anul acesta fiind înregistrată a doua cea mai călduroasă primăvară din ultimii 60 de ani și o vară cu temperaturi record. Spre exemplu, în Bolzano, oraș situat la poalele Alpilor, au fost înregistrate temperaturi de 38 de grade Celsius și, în aceste condiții, de la jumătatea lunii iunie, pompierii au intervenit la peste 80.500 de incendii de vegetație apărute pe întreg cuprinsul Italiei.
Comentarii articol (0)