La finalul lunii iulie, s-a decis ca firmele cu salariați cu normă parțială să plătească CAS și CASS majorate, potrivit Ordonanței Guvernului nr. 4/2017. În act s-a stabilit ca majorarea să se aplice începând cu veniturile pentru luna august, ceea ce înseamnă că acum, în septembrie, se face prima plată majorată a acestor contribuții.
Atenție! Nu pentru toți salariații part time se aplică majorarea.
Practic, angajatorii datorează acum plata CAS și CAS pentru salariații part time calculate la o bază egală cu valoarea salariului minim brut (1.450 de lei).
Ordinul MFP nr. 2343/2017 privind procedura de aplicare a prevederilor art. 140 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 717 din 5 septembrie 2017, se aplică deja și stabilește procedura aplicabilă în cazul reglementării aduse de OG nr. 4/2017 la CAS și CASS. În plus, ordinul MFP aduce și o serie de exemple utile pentru cei care trebuie să aplice aceste majorări.
De citit: De-acum, anumiți salariați part time trebuie să depună lunar declarații la angajatori.
Când se plătesc contribuții majorate pentru salariatul cu mai multe contracte
Dacă un salariat are mai multe contracte (dintre care măcar unul e cu normă parțială), majorarea CAS și CASS nu se aplică decât dacă salariile însumate din acele contracte nu depășesc lunar 1.450 de lei (salariul minim brut). Așadar, depinde de cât de mult câștigă salariatul din toate aceste contracte (ca valoare brută).
De exemplu, A are un contract de muncă la societatea B, unde salariul brut e de 1.450 de lei, iar la societatea C are un salariu brut de 400 de lei. Venitul brut cumulat lunar de A este de 1.850 de lei, deci mai mare decât salariul minim brut. Așadar, pentru că se depășește acest prag, nu se datorează contribuții majorate pentru A, însă el are obligația să dea o declarație pe propria răspundere cu privire la veniturile salariale realizate în luna respectivă, până pe data de 5 a lunii următoare (modelul de declarație e cuprins în Ordinul MFP nr. 2343/2017). Pentru august, declarația se poate depune până pe 10 septembrie, conform actului.
Totuși, iată un exemplu unde se datorează contribuții majorate pentru salariatul A: dacă A are trei contracte cu timp parțial, unul la angajatorul B (300 de lei), unul la angajatorul C (400 de lei) și altul la angajatorul D (500 de lei), vedem că veniturile sale brute însumate nu depășesc 1.450 de lei. Aici, fiecare dintre cei trei angajatori datorează contribuțiile majorate la CAS și CASS pentru salariatul A, iar A nu trebuie să depună nicio declarație pe propria răspundere, la niciun angajator.
Dacă, să zicem, A ar avea trei contracte part time, unde câștigă de la angajatorul B 400 de lei, de la C, 500 de lei și de la D câștigă 600 de lei, atunci veniturile sale brute însumate depășesc valoarea salariului minim brut. Prin urmare, salariatul A depune la fiecare angajator declarația pe propria răspundere, iar angajatorii nu datorează contribuții majorate, ci calculate la nivelul venitului brut pe care-l stipulează contractul.
Ce se întâmplă când intervine suspendarea contractului de muncă
"Baza contribuției la asigurările sociale se calculează pentru numărul de zile în care contractul de muncă este activ. Legiuitorul definește generic că un contract de muncă este activ atâta timp cât el nu este suspendat conform Codului muncii. Prin urmare, la stabilirea perioadei în care un contract de muncă este activ vom porni de la numărul de zile lucrătoare existente într-o lună din care vom elimina numărul de zile în care contractul a fost suspendat în condițiile Codului muncii", punctează consultantul fiscal Adrian Bența, într-un material remis redacției noastre. Despre suspendarea contractului de muncă puteți citi mai multe aici.
Pentru astfel de perioade de inactivitate, legiuitorul a adoptat următoarea formulă: baza de calcul = (salariul minim brut pe țară / numărul total de zile lucrătoare din lună) X numărul de zile lucrate în lună.
Un exemplu scris în Ordinul MFP nr. 2343/2017 este următorul: X lucrează la societatea A cu normă întreagă și la societatea B cu normă parțială; în noiembrie, X lucrează doar zece zile, restul de 12 zile lucrătoare din lună contractul de muncă fiind suspendat; X primește de la A, pentru zilele lucrate, 750 de lei brut, iar de la B, 165 de lei brut; însumând aceste două venituri obținem suma de 915 lei (pentru zilele lucrate), care e mai mare decât nivelul salariului brut aferent zilelor lucrate în care contractele au fost active (695 de lei). Prin urmare, salariatul X depune declarația pe propria răspundere la angajatorul B. Nu se datorează contribuții majorate aici, ci calculate la venitul brut realizat la fiecare dintre angajatori în luna respectivă.
Comentarii articol (0)