ACCES PREMIUM
De ce premium?
Split TVA: De-acum poți afla online conturile de TVA deschise la Trezorerie pentru firme
În contextul în care sistemul plății defalcate a TVA va putea fi aplicat de la 1 octombrie 2017 de către firmele doritoare, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a creat, pe site-ul propriu, posibilitatea contribuabililor de a-și afla atât propriul cont IBAN de TVA, cât și conturile partenerilor de afaceri. Fiecare firmă înregistrată în scopuri de TVA va avea cel puțin un cont special pentru încasarea și plata taxei, deschis de Trezoreria statului în mod gratuit și pentru care nu vor fi percepute comisioane.
Articolul continuă mai jos
Așa cum scrie și în Ordonanța Guvernului nr. 23/2017, firmele plătitoare de TVA vor putea afla atât contul propriu de TVA, cât și pe cel al furnizorilor, de pe site-ul ANAF. În acest sens, instituția a creat o secțiune dedicată contului IBAN de TVA, ce poate fi accesată aici.
Astfel, codul de TVA va putea fi identificat ușor, prin introducerea codului de identificare fiscală al contribuabilului și al unui cod de verificare generat automat de sistem.
Vă reamintim că sistemul split TVA va fi aplicat obligatoriu, de la 1 ianuarie 2018, de către toate firmele plătitoare de TVA. Totuși, acestea sunt încurajate, prin acordarea unor facilități fiscale, să implementeze sistemul și mai devreme, în perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2017.
Totodată, conturile de TVA deschise la Trezorerie vor trebui acceptate de firmele înregistrate în scopuri de TVA, așa cum am explicat aici. Practic, fiecare firmă plătitoare de TVA va avea cel puțin un cont de TVA - cel deschis automat la Trezorerie (strict pentru operațiuni cu lei), însă se vor putea deschide conturi și la bănci (pentru operațiuni cu valută sau tot pentru operațiuni cu lei).
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.