Majorarea, de la 100.000 la 500.000 de euro, a plafonului până la care o persoană juridică se poate înscrie ca microîntreprindere s-a produs prin intermediul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2017, astfel că toate societățile comerciale cu capital privat care au realizat venituri de până la 500.000 de euro în 2016 au devenit, de la 1 februarie, plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor.
Automat, acestea nu mai pot direcționa, sub formă de sponsorizare, până la 20% din impozitul pe profit de plată către organizații din anumite domenii, prevedere inclusă în Codul fiscal, dar destinată firmelor plătitoare de impozit pe profit.
Potrivit Asociației pentru Relații Comunitare, numărul agenților economici care pot susține ONG-urile a scăzut dramatic, în contextul în care peste 84.000 de firme, eligibile anterior apariției OUG nr. 3/2017, nu mai pot acorda acum sponsorizările.
Tocmai de aceea, instituția amintită a pornit o companie prin care cere reintroducerea, pentru microîntreprinderi, a facilității fiscale privind sponsorizările.
"Propunerea noastră este acordarea acelorași facilități ca și până în prezent și microîntreprinderilor cu cifra de afaceri între 100.000 Euro și 500.000 Euro: o soluție ar fi ca acestea să poată deduce cuantumul sponsorizărilor din impozitul datorat pe venit în limita a 20% din impozitul datorat", scrie în petiția lansată de Asociația pentru Relații Comunitare.