Impozitarea veniturilor obținute în România de către nerezidenți: Aspecte legale și practice

Prevederi legale

Conform prevederilor art. 221 din Legea 227/2015 privind Codul fiscal, nerezidenții care obțin venituri impozabile din România au obligația de a plăti impozit în România aplicându-se reținerea la sursă.

În situația în care beneficiarul venitului este un rezident al unei țări cu care România are încheiată o convenție pentru evitarea dublei impuneri, cota de impozit care se aplică venitului impozabil obținut de către acel contribuabil în România nu poate depăși cota de impozit prevăzută în convenție care se aplică asupra acelui venit.

Condițiile aplicării convenției de evitare a dublei impuneri sunt prevăzute la art. 230, alin (2) din Codul fiscal „Pentru aplicarea prevederilor convenției de evitare a dublei impuneri și a legislației Uniunii Europene, nerezidentul are obligația de a prezenta plătitorului de venit, în momentul plății venitului, certificatul de rezidență fiscală eliberat de către autoritatea competentă din statul său de rezidență, precum și, după caz, o declarație pe propria răspundere în care se indică îndeplinirea condiției de beneficiar în situația aplicării legislației Uniunii Europene”.

În continuare, la alineatul (2) se precizează că, în cazul în care certificatul de rezidență fiscală nu se prezintă plătitorului de venit până la momentul efectuării plății, se va reține în România impozit pe veniturile obținute de nerezident potrivit reglementărilor domestice, iar în momentul prezentării certificatului de rezidență fiscală se vor aplica prevederile convenției de evitare a dublei impuneri, iar impozitul reținut se va regulariza în termenul legal de prescripție.

Această măsură de regularizare se poate aplica doar dacă, certificatul de rezidență fiscală transmis de către beneficiar menționează ca acesta a avut rezidența fiscală în statul contractant cu care este încheiată convenția de evitare a dublei impuneri pentru toată perioada în care s-au realizat veniturile în România (perioada în care beneficiarul din România a efectuat plăți).

De reținut este și prevederea aliniatului (2), conform căreia „certificatul de rezidență fiscală prezentat în cursul anului pentru care se fac plățile este valabil și în primele 60 de zile calendaristice din anul următor, cu excepția situației în care se schimbă condițiile de rezidență”.

Cu privire la obligația plătitorului de venit de a calcula, reține, declara și plăti la bugetul de stat impozitului datorat de nerezidenți, în situația în care acesta nu reține din venitul plătit beneficiarului nerezident impozitul și îl suportă din fonduri proprii, conform art. 25, alin. (4), lit. a) „cheltuielile cu impozitul nereținut la sursă în numele persoanelor fizice și juridice nerezidente, pentru veniturile obținute din România”, reprezintă cheltuieli nedeductibile.

Aspecte practice

Există foarte multe cazuri în practică unde, în contractele încheiate între persoane juridice din România și nerezidenți pentru prestările de servicii ale acestora și veniturile aferente obținute din România, se specifică faptul că sumele din contract reprezintă sume nete, fără ca acestea să fie supuse unor rețineri de orice natură și că beneficiarul serviciilor este responsabil cu plata oricăror taxe și impozite.

O să luăm ca și exemplu cazul unei societăți din România (RoCo) care a încheiat cu o societate rezidentă în Olanda (NlCo) un contract de comision, iar în cadrul contractului există o clauză de plată a sumei nete prevăzute în contract, pe modelul menționat mai sus.

Ca și principiu general, în cazul în care un nerezident obține venituri din comisioane din România, conform Codului fiscal, impozitul datorat de către nerezidenți se calculează, se reține și se plătește la bugetul de stat de către plătitorii de venituri (în acest caz RoCo) prin aplicarea cotei de 16% asupra veniturilor brute.

Cu toate acestea însă, având în vedere faptul ca între România și Olanda există încheiată o Convenție pentru evitarea dublei impuneri (CEDI), pot fi aplicate prevederile mai favorabile ale CEDI conform cărora veniturile din comisioane obținute de NlCo din România se impozitează în Olanda. Aceste prevederi se pot aplica doar dacă la momentul efectuării plătii, RoCo deține certificatul de rezidență fiscală eliberat de către autoritatea competentă din Olanda pentru NlCo.

Însă, având în vedere prevederile din contract conform cărora impozitul este suportat de către RoCo pentru veniturile obținute din România de NlCo, Codul fiscal menționează în mod specific faptul că în această situație prevederile mai favorabile ale CEDI nu sunt aplicabile, iar aceste venituri sunt impozitate în Romania conform prevederilor Codului fiscal, iar cheltuiala înregistrată de RoCo în acest scenariu este o cheltuială nedeductibilă.

De asemenea, având în vedere faptul că suma plătită de către RoCo către NlCo reprezintă valoarea netă a veniturilor obținute din comisioane de către NlCo din România, RoCo va proceda la impozitarea prin suta majorată a acestor venituri.

În concluzie, atunci când persoanele rezidente în România desfășoară tranzacții cu persoane nerezidente, trebuie să acorde o mare atenție prevederilor contractuale în ceea ce privește impozitele cu reținere la sursă pentru veniturile obținute din România, trebuie să analizeze atât prevederile legislației fiscale domestice cât și prevederile convențiilor de evitare a dublei impuneri pentru stabilirea impozitului și nu în ultimul rând, să se asigure că dețin la momentul plății veniturilor certificatul de rezidență fiscală a beneficiarului de venit.