O Propunere legislativă privind regimul cumulului pensiilor de serviciu din sistemul public de pensii cu unele categorii de venituri salariale sau asimilate salariilor a fost înregistrată recent la Senat, iar pentru a se aplica, aceasta are nevoie de votul Parlamentului, de promulgare prin decret prezidențial și publicare în Monitorul Oficial.
Practic, acest proiect de act normativ va reduce numărul situațiilor în care se pot cumula veniturile provenite din pensii de serviciu și salarii de la stat sau venituri asimilate acestora.
Proiectul prevede următoarele: "Beneficiarii dreptului la pensie de serviciu aparținând sistemului public de pensii, care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, realizate prin exercitarea unei activități pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților comerciale la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, pot cumula pensia netă cu veniturile astfel realizate, dacă nivelul acesteia nu depășește cu mai mult de 50% nivelul câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, iar nivelul venitului net rezultat în urma cumulului nu depășește dublul nivelului câștigului salarial mediu brut aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat".
Vă reamintim că, începând din luna februarie a acestui an, câștigul salarial mediu brut folosit la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat are valoarea de 3.131 de lei, fiind majorat de la 2.681 de lei.
Așadar, valoarea maximă a pensiei nete până la care se pot cumula cele două venituri nu va trebui să fie mai mare de 4.696,5 de lei, iar nivelul venitului net rezultat în urma cumulului să nu depășească 6.262 de lei.
Persoanele care se află în situația cumulării pensiei de serviciu cu salariul sau alte venituri asimilate acestuia și ale căror venituri totale cumulate depășesc pragurile amintite anterior vor trebui să notifice în scris autoritățile, în termen de 30 de zile de la apariția situației de cumul, cu privire la opțiunea lor privind suspendarea unei surse de venit. Practic, aceștia vor avea de ales între a renunța la pensie sau a renunța la salariu sau veniturile asimilate acestuia. În acest termen de notificare vor trebui să se încadreze toate persoanele care beneficiază de cumulul acestor surse de venit, indiferent de momentul în care devin cumularzi: înainte sau după intrarea legii în vigoare.
Inițiatorii au fost motivați să lanseze în dezbatere acest proiect de "cazurile revoltătoare semnalate recent în mass-media, referitoare la pensionările anticipate ale unor persoane tinere (45-55 de ani) care au fost reangajate ulterior în administrația publică și care beneficiază astfel de venituri nete cumulate care depășesc uneori valoarea de 20.000 de lei/lună", potrivit notei de fundamentare.
Atenţie! Prevederile proiectului legislativ NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie adoptat de Parlament, promulgat prin decret prezidenţial şi publicat în Monitorul Oficial.