Opinie: Monitorizarea angajaților la muncă în lumina unei hotărâri recente a CEDO

Articol scris de Ioana Maria Doaga, avocat partener la Nicolescu Attorneys at Law.

Hotărârea din 12 ianuarie 2016 a unei Camere a Curții Europene a Drepturilor Omului (“CEDO”) în Cauza Bărbulescu împotriva României, în care monitorizarea corespondenței electronice (Yahoo Messenger) a angajatului unei societăți ca etapă a cercetării disciplinare prealabile concedierii a fost considerată legitimă, servea până recent ca scut angajatorilor pentru astfel de măsuri (mai multe informații despre articolul din martie 2016 găsiți aici).

Pe 6 iunie 2016 însă, cauza menționată anterior a fost readusă în atenția CEDO. Astfel, în temeiul articolului 43 alin. 1 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, conform căruia “într-un termen de trei luni de la data hotărârii unei Camere, orice parte în cauză poate, în cazuri excepționale, să solicite retrimiterea cauzei în fața Marii Camere“. Angajatul, în calitatea sa de reclamant, a solicitat redeschiderea procedurii  în fața unui colegiu de 17 judecători ai Marii Camere.
 
Ca urmare a acceptării cererii reclamantului, în data de 5 septembrie 2017, prin 11 voturi la 6, CEDO a decis în favoarea angajatului, conchizând că instanțele din România nu au asigurat un echilibru între drepturile angajatului și drepturile angajatorului.

Astfel, hotărârea judecătorilor Marii Camere a reiterat - conturând totodată câteva elemente de noutate - că, monitorizarea angajaților efectuată:

• fără notificarea prealabilă a acestora realizată cu precizarea naturii și întinderii monitorizării, respectiv a gradului de ingerință în viața privată și corespondența acestora,
• fără a putea garanta legitimitatea măsurilor dispuse,
• fără o justificare a recurgerii la această metodă,
• fără  a se asigura că rezultatul nu putea fi obținut prin metode mai puțin invazive,

este considerată nelegitimă și reprezintă o încălcare a dreptului la respectarea vieții  private  și  de  familie și  a  corespondenței (articolul 8 al Convenției pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale).

Judecătorii Marii Camere au subliniat că exercițiul vieții private sociale la locul de muncă nu poate fi redus la zero de către angajatori și că statul trebuie să se asigure că măsurile de monitorizare sunt însoțite de metode de protecție împotriva abuzurilor.
 
Hotărârea Marii Camere este definitivă și obligatorie.
 
În abordarea acestui subiect este important, de asemenea, să amintim că începând cu data de 25 mai 2018 vor fi aplicabile prevederile Regulamentului Uniunii Europene 2016/679 privind protecția datelor (publicat în Jurnalul Oficial al UE în data de 27 aprilie 2016), act normativ direct aplicabil în toate statele membre ale UE, care impune un set nou și unic de reguli destinate protejării persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal. 
 
Regulamentul (UE) 2016/679 va înlocui reglementările din materie aplicabile în prezent și dezbătute în articolul anterior, respectiv Directiva 95/46/CE la nivelul UE și implicit, prevederile Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, la nivel național.