Hotărârea Guvernului nr. 905/2017 privind registrul general de evidență a salariaților a fost publicată marți în Monitorul Oficial și deja se aplică de la momentul apariției sale. Practic, actul normativ a înlocuit complet regulile vechi din Hotărârea Guvernului nr. 500/2011.
Documentul publicat de autorități are drept scop revenirea la existența unui Revisal unic pentru salariați, așa cum se întâmpla până în noiembrie 2016.
„Prezenta hotărâre stabilește metodologia de înființare a registrului general de evidență a salariaților, denumit în continuare registru, și de completare și transmitere în registru a elementelor raportului de muncă, denumite în continuare date, de către următoarele categorii de angajatori: a) persoane fizice sau juridice de drept privat, indiferent dacă au sau nu statutul de utilitate publică; b) instituții/autorități publice/alte entități juridice care angajează personal în baza unui contract individual de muncă”, scrie în hotărârea Executivului.
În noiembrie 2016, în ideea de a avea o imagine de ansamblu asupra tuturor bugetarilor plătiți din fonduri publice, pentru stabilirea unei noi legi a salarizării unitare, Guvernul a împărțit Revisal în Registrul public și Registrul privat.
Concret, până luni, pentru salariații din mediul privat (adică cei angajați cu contract individual de muncă), angajatorii foloseau Registrul privat, iar pentru persoanele plătite din fonduri publice (adică cei care exercită o funcție în baza unui contract individual de muncă, a unui act administrativ de numire ori a unui alt fel de act emis în baza legii), instituțiile și autoritățile foloseau Registrul public.
Revenirea la un Revisal unic înseamnă că în acesta se transmit de-acum strict raporturile de muncă ce au la bază un contract individual de muncă, indiferent că angajatorul este din mediul public sau din cel privat. Cu alte cuvinte, s-a revenit la situația anterioară ce se aplica până în noiembrie 2016.
Vechea lege a salarizării bugetare stabilea obligația de a avea un Registru public. Astfel, din moment ce deja avem o nouă lege a salarizării bugetare, reprezentanții Ministerului Muncii, cei care au inițiat HG nr. 905/2017, spuneau recent că scopul Registrului public a fost atins și că nu prea mai era necesar.
Prin urmare, s-a revenit la situația anterioară împărțirii Revisal în Registrul public și Registrul privat. Asta înseamnă că entitățile publice au scăpat de-acum de raportarea în Revisalul pentru bugetari. Până luna trecută, raportarea în Registrul public se făcea lunar, până la data de 25, pentru noutățile contractuale apărute în luna anterioară.
„Registrele înființate, înregistrate, completate și transmise în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 161/2006 privind întocmirea și completarea registrului general de evidență a salariaților, cu modificările și completările ulterioare, respectiv în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 500/2011 privind registrul general de evidență a salariaților, cu modificările și completările ulterioare, se păstrează și se arhivează de către angajatori, în condițiile legii”, este punctat în noul cadru legal privind Revisal.