Articol scris de Alexandru Puiu
Anul 2017 a fost unul foarte dificil pentru Uber. Deși compania a înregistrat o creștere semnificativă a încasărilor, iar serviciul de ”ride sharing” se extinde în permanență în noi teritorii, Uber a suferit o problemă majoră de imagine din cauza dovezilor de hărțuire sexuală din interiorul companiei. Aparent, politicile sexiste defineau managementul companiei și făceau viața un iar pentru angajatele de sex feminin.
Susan Fowler a dezvăluit situația dezastruoasă de la Uber într-o postare pe blogul personal. Acea postare încărcată de detalii grafice despre mediul de lucru în compania americană a inițiat o investigație independentă în practicile Uber și, la scurt timp după respectiva analiză, 20 de angajați au fost concediați și CEO-ul Travis Kalanick și-a dat demisia. În același timp, postarea lui Fowler a avut repercusiuni la nivel global și, imediat după, mediul toxic pentru femei dintr-o varietate foarte mare de corporații a devenit public. Multe schimbări de politică au fost implementat în companii importante din Sillicon Valley datorită lui Susan Fowler.
Experiența fostei angajate Uber în cadrul companiei se pare că va fi transformată într-un lung metraj în viitorul apropiat. Informația a apărut inițial într-un articol despre Fowler din New York Times. La scurt timp după, cei de la Deadline Hollywood au publicat mai multe detalii despre proiect. De producția peliculei se va ocupa compania Good Universe, iar Fowler se va implica în mod direct în transpunerea poveștii ei pe marele ecran.
Pentru mai multe informații pe acest subiect te invităm să citești articolul complet disponibil pe www.playtech.ro.
Comentarii articol (0)