Salariul minim brut pe economie a crescut, de la începutul anului, la 1.900 de lei, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 846/2017 pentru stabilirea salariului minim brut pe țară garantat în plată, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 950 din 29 noiembrie 2017, iar această creștere a salariului minim are impact și asupra tarifului orar al zilierilor. Astfel, odată cu majorarea salariului minim brut, a crescut și tariful pe oră al acestor lucrători.
Pentru activitatea prestată, zilierii au dreptul la o plată a cărei valoare se negociază cu beneficiarul. Potrivit Legii nr. 52/2011, "Cuantumul remuneraţiei brute orare stabilite de părţi nu poate fi mai mic decât valoarea/oră a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată".
Așadar, remunerația orară are o limită minimă, care se se calculează în funcție de valoarea pe oră a salariului minim pe economie. Anul trecut, salariul minim era de 1.450 de lei, iar remunerația pe oră avea valoarea de 8,735 lei, în condițiile în care media orelor lucrate pe lună a fost de 166.
De la 1 ianuarie 2018, odată cu mărirea salariului minim brut pe economie, remunerația orară a zilierilor a crescut și ea. Concret, după ce salariul minim a crescut până la 1.900 de lei, tariful orar al unui zilier nu poate să fie mai mic de aproximativ 11,40 de lei (pentru o medie de 166,66 de ore/lună).
Potrivit legislației privind activitatea zilierilor, plata se poate face "la sfârşitul fiecărei zile de lucru sau la sfârşitul săptămânii, înainte de semnarea în Registru de către zilier şi beneficiar".
Beneficiarii care nu respectă prevederile art. 11 din Legea nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, și anume nu plătesc zilierilor cel puțin valoarea pe oră a salariului minim brut pe țară, pot fi sancționați cu amendă contravențională în valoare de 10.000 de lei.
Aceeași lege definește zilierul ca fiind "persoana fizică, cetățean român sau străin, ce are capacitate de muncă și care desfășoară activități necalificate cu caracter ocazional, pentru un beneficiar, contra unei remunerații".
Zilieri pot fi cetățeni români, cetățeni ai altor state sau apatrizi care au domiciliul sau reședința în România, iar raportul de muncă dintre zilier și beneficiar se poate desfășura doar prin acordul părților, fără încheierea, în formă scrisă, a unui contract individual de muncă. Un zilier poate fi și minor, dar nu cu vârsta mai mică de 15 ani și poate desfășura numai activități potrivite cu dezvoltarea lor fizică și cu aptitudinile pe care le au, "dacă astfel nu le sunt încălcate dreptul la dezvoltare fizică, mentală, spirituală, morală și socială, dreptul la educație, și nu le este periclitată starea de sănătate".