Înregistrarea și funcționarea unei SRL-D este reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2011 pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor, act normativ care prevede, printre altele, și facilitățile fiscale pe care această formă de organizare juridică le poate primi de la stat. Este vorba despre scutirea de la plată a CAS, însă doar pentru cel mult patru salariați.
Pentru a putea beneficia de facilitatea fiscală acordată, societatea trebuie să mențină locurile de muncă astfel create pentru o perioadă de cel puțin trei ani de zile, scutirea de la plată fiind acordată până la limita unui salariu mediu brut pe economie.
Începând cu data de 1 ianuarie 2018, facilitatea fiscală este anulată atât pentru societățile deja înființate, cât și pentru cele care urmau să fie înregistrate, ca urmare a transferului CAS și contribuției la sănătate (CASS) de la angajator în sarcina exclusivă a angajatului.
Pentru exemplificare, am ales mai jos cazul unei SRL-D care a creat, imediat după înființare, un număr de patru locuri de muncă cu normă întreagă. Astfel, vom avea următoarele ipoteze de lucru pentru exemplul ales:
- se vor crea patru locuri de muncă;
- salariul de încadrare este de 1.450 de lei, minimul pe economie în acest moment;
- salarariul mediu brut pe economie în anul 2016 a fost de 2.681 de lei, reprezentând limita până la care se acordă această scutire în 2017;
- procentul contribuțiilor angajatorului la CAS pentru condiții normale de muncă este de 15,80%.
În acest caz, o SRL-D economisește, pentru fiecare angajat, contribuții sociale de 229 de lei pe lună pentru un singur angajat, ceea ce reprezintă, după cum am evidențiat și în fișierul de calcul atașat, o sumă de 916 lei pe lună pentru patru angajați, respectiv 32.976 de lei pentru întreaga perioadă de trei ani de zile.
Având în vedere faptul că salariul mediu brut pe economie înregistrează o creștere constantă de la un an la altul, facilitatea fiscală ar fi fost chiar mai mari în perioada următoare.
După cum am arătat într-un articol anterior, o SRL-D beneficiază, încă de la înființare, de scutirea de la plata CAS datorată de angajator pentru primii patru angajați, pentru o perioadă de trei ani de zile. Ulterior, asociatul sau asociații acestei societăți trebuie să facă demersurile necesare la Oficiul Național al Registrului Comerțului în vederea preschimbării certificatului de înmatriculare și transformarea societății într-o SRL. Începând din acest moment, facilitatea fiscală amintită mai sus este retrasă, societatea urmând să achite aceleași contribuții sociale ca oricare alt contribuabil.
Fișierul de calcul atașat permite calcularea facilităților fiscale acordate unei SRL-D în virtutea OUG nr. 6/2011, prin completarea numărului de locuri de muncă create și a salariului brut plătit angajaților.