UPDATE: Conflicte de competențe. Regulator de competență

Conflictele de competență sistematizate de doctrină, în conflicte pozitive sau negative de competență, reprezintă una din sursele prelungirii procesului de judecată, de cele mai multe ori, având cauze diferite, de la neclaritatea normelor legale, la existența unei jurisprudențe neunitare, ș.a.m.d.

Soluția aleasă de legiuitor pentru rezolvarea conflictelor de competență, astfel cum sunt reglementate de art. 133 de Codul de procedură civilă, o reprezintă regulatorul de competență. Conform art. 135 alin. 1 din Codul de procedură civilă, conflictul de competenţă ivit între două instanţe judecătoreşti se soluţionează de instanţa imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict.

În traducere și pe înțelesul tuturor, conflictele dintre judecătorii aflate în circumscripția unui tribunal, vor fi soluționate de tribunal. În schimb, conflictul dintre o judecătorie și un tribunal aflate în raza unei curți de apel, vor fi rezolvate de aceasta din urmă. Restul conflictelor dintre judecătorii, tribunale și judecătorii sau tribunale din circumscripții diferite, vor fi soluționate de Înalta Curte de Casație și Justiție. De asemenea, conflictele de competență dintre tribunale și curți de apel, din circumscripții diferite ori între curți de apel, vor fi rezolvate de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin noul Cod de procedură civilă, în cuprinsul art. 136 alin. 1 se prevede că, dispoziţiile prezentei secţiuni privitoare la excepţia de necompetenţă şi la conflictul de competenţă se aplică prin asemănare şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti, care se pronunţă prin încheiere. De asemenea, la alin. 4 se reglementează că dispoziţiile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător şi în cazul completelor specializate.

La fel ca și în cazul conflictelor clasice de competență, în principiu, regulatorul de competență în cazul completelor specializate și a secțiilor specializate, va fi emis de căte instanța imediat superioară și comună completelor și secțiilor specializate aflate în conflict.

Important este de precizat că nu se poate crea conflict de competenţă cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Hotărârea de declinare a competenţei sau de stabilire a competenţei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţa de trimitere, conform art. 135 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

Instanța imediat superioară în grad (tribunalul, curtea de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție) și comună instanțelor (secțiilor și completelor specializate) aflate în conflict, va pronunța regulatorul de competență, fără citarea părților, în camera de consiliu, printr-o hotărâre definitivă. Hotărârea instanței fiind definitivă, este obligatorie pentru părți și instanța căreia i-a fost atribuită competența după soluționarea conflictului pozitiv sau negativ de competență, respectiv hotărârea (regulatorul de competență) are autoritate de lucru judecat. La fel de important de menționat este că regulatorul de competență vizează strict litigiul/dosarul în cadrul căruia s-a născut conflictul și nu se extinde asupra altor procese aflate în curs de judecată dintre aceleași părți. Aceste efecte rezultă din lege (analizate și de literatura de specialitate și în jurisprundență) și din necesitatea de respectare a autorității instanței superioare.

Într-o cauză ce vizează un apel privind o suspendare provizorie a unei executări silite, formulată în cadrul contestației la executare, constatându-se ivit un conflict negativ de competență între Tribunalul Mureș-Secția Civilă și Tribunalul Specializat Mureș, s-a pronunțat Curtea de Apel Târgu Mureș-Secția I Civilă, prin regulatorul de competență, în sensul atribuirii în mod definitiv a competenței de soluționare a apelului în favoarea Tribunalului Specializat Mureș. În acest context, nu prezintă relevanță motivarea Curții pentru atribuirea competenței, ci de reținut este împrejurarea că s-a pronunțat o hotărâre definitivă, ca urmare a unui conflict negativ de competență. Merită precizat că pronunțarea a avut loc în data de 28 septembrie 2017.

În paralel, într-un alt litigiu dintre aceleași părți, însă având ca obiect un apel privind recunoașterea unei hotărâri arbitrale străine, rămasă definitivă, acceptată pe teritoriul României și încuviințată spre executare, s-a născut un alt conflict negativ de competență între Curtea de Apel Cluj–Secția I și Secția a II-a Civilă a Curții de Apel Cluj.

Curtea a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență. Prin Hotărârea nr. 1.554 pronunțată în data de 25 octombrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, a stabilit că în cauză, competența de soluționare a apelului aparține Secției I Civilă a Curții de Apel Cluj.

Menționăm că suspendarea provizorie a executării silite, admisă de către instanța de executare, vizează executarea silită a titlului executoriu – hotărâre arbitrală străină – încuviințată spre executare pe teritoriul României și împotriva căreia debitorul a formulat contestație la executare. Ca urmare a suspendării, creditorul a formulat apel, despre care am arătat că după pronunțarea regulatorului de competență, Curtea de Apel Târgu Mureș în mod definitiv a stabilit competența în favoarea Tribunalului Specializat Mureș. Ca atare, această instanță este competentă material/procesual să soluționeze apelul, fiind necesar în mod obligatoriu să țină cont de regulatorul curții, având autoritate de lucru judecat.

Așa cum aminteam, de la pronunțarea regulatorului de competență de către Curtea de Apel Târgu Mureș, până la fixarea primului termen de judecată de către Tribunalul Specializat Mureș, a intervenit regulatorul de competență pronunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție în cealaltă cauză. Însă, conflictele negative de competență și drept consecință, hotărârile privind regulatorul de competență, vizează două litigii diferite, având obiecte distincte, în primul regăsim un apel privind o suspendare provizorie, iar în celălalt un apel vizând o recunoaștere și executare a unei hotărâri arbitrale străine, rămasă definitivă.

În continuare, chiar dacă litigiile unde s-a pronunțat regulator de competență, ar viza aceleași părți ori indiferent dacă ar exista o legătură dintre ele, nu vor influența competența, astfel cum a fost atribuită de instanțe în mod definitiv și cu autoritate de lucru judecat. Cu alte cuvinte, strict în baza normelor de la soluționarea conflictelor de competență din Codul de procedură civilă, instanța căreia i-a fost atribuită competența nu va putea face abstracție de regulatorul de competență, chiar dacă teoretic sau poate practic, a fost pronunțat cu nerespectarea legii. Fiind o hotărâre definitivă, regulatorul de competență, ca oricare altă hotărâre este obligatorie pentru părți și instanță, în litigiul în care s-a ivit conflictul de competență și ulterior, soluționat de instanța ierarhică superioară și comună instanțelor (secțiilor și completelor specializate) aflate în conflict.

Chiar și în aceste condiții, cum rezolvăm totuși dezlegarea competenței dată de instanța supremă în favoarea unei secții civile și nu a unei instanțe specializate, chiar dacă viza un alt dosar/litigiu. În acest caz, facem abstracție de hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție?! Răspunsul în mod normal ar fi afirmativ, deoarece dacă ne-am raporta la regulatorul de competență al instanței supreme, practic, am nesocoti autoritatea și obligativitatea regulatorului de compentență a curții de apel. Ce este mai important, litera legii sau scopul ei ? Cine are dreptate ?! Evident că ambele instanțe nu pot avea dreptate în același timp, întrucât o instanță a stabilit definitiv că litigiul trebuie soluționat de o instanță specializată, iar alta, de asemenea în mod definitiv, a hotărât că secția civilă este competentă.

În cazul conflictelor de competență, putem observa că nu a fost prevăzută și reglementată o astfel de situație, descrisă mai sus, ci legiuitorul s-a limitat să legifereze în sensul că, instanţa competentă să judece conflictul va hotărî, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, printr-o hotărâre definitivă. Potrivit art. 134 din Codul de procedură civilă, instanţa înaintea căreia s-a ivit conflictul de competenţă va suspenda din oficiu judecata cauzei şi va înainta dosarul instanţei competente să soluţioneze conflictul.

Rezultă că după pronunțarea hotărârii definitive cu privire la atribuirea de competență, instanța va lua act de hotărâre și se va declara competentă conform regulatorului de competență.

După pronunțarea regulatorului de competență, la primul termen am prezentat argumentele noastre Tribunalului Specializat Mureș, conform cărora, nu poate să soluționeze apelul privind suspendarea provizorie, întrucât nu este competentă material. Instanța văzând regulatorul de competență al Curții de Apel Târgu Mureș a soluționat totuși apelul, chiar dacă Înalta Curte de Casație și Justiție, într-un alt dosar, a pronunțat un regulator de competență în favoarea unei secții civile - echivalentul Tribunalului Mureș.