Așa cum ne-au obișnuit, autoritățile își intensifică verificările la anumite firme în minivacanțele salariaților, din moment ce se înregistrează o creștere semnificativă la vânzarea de bunuri și servicii. O asemenea situație va fi weekendul acesta, care va fi unul prelungit deoarece imediat după el vor fi două libere legale: prima și a doua zi de Crăciun.
Inspectorii Fiscului, de exemplu, vizează în această perioadă centrele comerciale și în special comercianții de alimente. Însă nu numai în minivacanța ce urmează, ci în toată luna decembrie 2017, conform unei informări transmise recent redacției noastre. În general, Fiscul acordă atenție unor aspecte precum existența actelor de proveniență, folosirea caselor de marcat și emiterea bonurilor fiscale, a chitanțelor sau a facturilor.
În cazul inspectorilor pentru situații de urgență, aceștia au ca scop principal verificarea existenței autorizării pentru securitatea la incendiu, mai ales în supermarketuri și hipermarketuri. Totodată, pot fi vizate de controale unitățile de turism și agrement, în special în stațiunile turistice montane.
Și inspectorii sanitari mai pot apărea în control, având în vedere consumul ridicat al cărnii de porc din perioada Crăciunului. Aceștia pot trece pragul unităților de alimentație publică, piețelor agroalimentare, târgurilor de animale, supermarketurilor, hipermarketurilor sau unităților în care sunt depozitate/vândute produsele de origine animală. De asemenea, autoritățile mai pot face și verificări în trafic la transportatorii de produse alimentare sau animale.
Pentru că suntem în prima lună de iarnă, companiile ar trebui să fie atente, în general, și la alte autorități. De exemplu, în trafic și la sediile transportatorilor rutieri de mărfuri și persoane pot desfășura controale inspectorii rutieri. Iar inspectorii de muncă pot face verificări în perioadele în care se înregistrează temperaturi scăzute extreme, pentru a vederea dacă lucrătorii folosiți în aer liber sunt protejați de ger.
Notă: Estimările avocatnet.ro sunt bazate pe informațiile puse la dispoziție de autorități în ultimii ani, însă acestea sunt strict orientative. Nu toate firmele ce ar putea fi vizate vor fi controlate efectiv, dar se poate ca și alte autorități să desfășoare controale suplimentare în minivacanța de Crăciun, în afară de cele amintite mai sus. Calendarul controalelor la firme pentru perioada decembrie 2017 - februarie 2018 poate fi consultat aici.