1. Nu oferi bonul fiscal clientului sau acesta conține date eronate
În ceea ce privește încălcarea prevederilor din OUG nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, se face referire la următoarele contravenții:
- emiterea bonului fiscal conținând date eronate sau incomplete;
- neînmânarea bonului fiscal clientului de către operatorul aparatului de marcat electronic fiscal și/sau neeliberarea facturii la solicitarea clientului;
- neîndeplinirea de către utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a obligației de a afișa anunțul de atenționare a clienților referitor la drepturile acestora, inclusiv posibilitatea clientului de a beneficia de bunul achiziționat sau de serviciul prestat fără plata contravalorii acestuia dacă i se refuză emiterea și înmânarea bonului fiscal;
- încălcarea de către utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a dispozițiilor referitoare la consumabile;
- neasigurarea funcționării aparatului de marcat electronic fiscal în parametrii tehnici legali, pe toată durata de utilizare a acestuia și permiterea altor persoane decât cele autorizate să efectueze operațiuni de service.
Astfel, toate aceste fapte vor fi păsuite de amenzi, dar doar o singură dată. De exemplu, neînmânarea bonului fiscal se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 de lei, care se aplică persoanelor fizice, în timp ce emiterea bonului fiscal conținând date eronate atrege amenzi de la 2.000 lei la 4.000 de lei.
2. Nu treci pe factură denumirea, sediul social sau CUI-ul entității
Legea prevenirii acoperă și un articol din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului. Concret, este vorba despre nemenționarea pe facturi, oferte, comenzi, tarife, prospecte și orice alte documente întrebuințate în comerț a numelui/denumii, sediului social, codului unic de înregistrare și, dacă este cazul, a codului numeric personal. Amenda aplicabilă în această situație este cuprinsă între 500 și 1.000 de lei, în cazul comercianților persoane fizice și reprezentanților asociațiilor familiale și ai persoanelor juridice.
În ceea ce privește documentele enumarate enterior ce vin de la o societate, pe acestea trebuie să se menționeze denumirea, forma juridică, sediul social, numărul din registrul comerțului și codul unic de înregistrare. În caz contrar, Legea societăților nr. 31/1990 prevede amenzi cuprinse între 2.500 și 5.000 de lei, însă și această faptă intră acum în sfera legii prevenirii.
3. Refuzi clienților dreptul de a plăti cu cardul, deși esti obligat să accepți
Refuzul firmelor care desfășoară activități de comerț cu amănuntul și care realizează anual o cifră de afaceri mai mare de 10.000 de euro în echivalent lei de a accepta ca mijloc de plată și cardurile de debit și cardurile de credit este o altă faptă acoperită de legislația prevenirii. Amenda prevăzută pentru această faptă, în OUG nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, este cuprinsă între 5.000 și 7.500 de lei.
Totodată, refuzul băncilor acceptante de carduri de a instala terminale de plată în termen de 30 de zile de la data solicitării, pentru care e prevăzută o amendă de la 20.000 lei la 50.000 lei, va fi iertat de amendă, la prima abatere.
4. Nu indici prețul pe unitatea de măsură pentru anumite produse (ne)alimentare
Pe lista contravențiilor care intră sub incidența legii prevenirii se află și art. 12 din HG nr. 947/2000, acolo unde se face referire la neindicarea prețului pe unitate de măsură pentru anumite produse alimentare și nealimentare, faptă pentru care legislația prevede amenzi de la 500 la 2.500 de lei. De ieri începând, această faptă este iertată la prima abatere.
Comentarii articol (0)