Sistemul de prevenire a greşelilor comise de firme apare în Legea prevenirii nr. 270/2017 (cunoscută inițial ca Legea prevenției), care se aplică efectiv din februarie 2018, atunci când a fost publicată și lista abaterilor, cuprinsă în HG 33/2018, pentru care inspectorii de stat nu aplică amenzi din prima, ci doar un avertisment.
Mai exact, dacă săvârșesc una dintre faptele de natură contravențională acoperite de legislația prevenirii, firmele primesc avertisment doar la prima abatere, cu alte cuvinte, un contribuabil nu poate să scape cu avertisment dacă încalcă legea și a doua oară, în termen de cel mult trei ani.
În esență, inspectorul încheie un proces-verbal prin care aplică sancțiunea avertismentului, acest document având ca anexă un plan de remediere, ce conține, înainte de toate, măsuri de remediere a faptelor săvârșite, dar și un termen de remediere de cel mult 90 de zile calendaristice.
Lista contravențiilor pentru care firmele sunt iertate la prima abatere (ce poate fi descărcată de la sfârșitul acestui articol), potrivit Legii prevenției, vizează abateri legate de zona fiscală, adică nedepunerea la termen a formularelor fiscale ori emiterea unor documente cu greșeli, dar și unele ce vizează inclusiv angajatorii, adică abateri legate de încălcarea anumitor reguli de securitate a muncii sau pentru că nu informează autoritățile cu privire la siuații legate de angajați.
La modul concret, printre abaterile pentru care firmele pot fi iertate prima oară de la amendare, cu condiția de a le prezenta inspectorilor registrul unic de control, se numără:
- nedepunerea la timp a declarațiilor de înregistrare fiscală;
- nedeclararea impozitelor, taxelor și contribuțiilor;
- neîntocmirea dosarului prețurilor de transfer;
- nepăstrarea și neprezentarea datele arhivate în format electronic;
- nedepunerea la termen a declarațiile recapitulative de TVA (390 și 390 VIES);
- emiterea unor bonuri fiscale cu greșeli;
- neînmânarea bonului fiscal clientului și/sau neeliberarea facturii la cererea clientului;
- depunerea cu întârziere sau nedepunerea declarațiilor de impunere.
Pe de altă parte, legislația prevenirii acoperă și fapte ce pot fi sancționate cu amenzi ce vizează și angajatorii. Dintre acestea, putem aminti:
- neobținerea autorizației de funcționare pentru securitatea în muncă;
- neacordarea alimentației de protecție sau materialelor igienico-sanitare, atunci când condițiile de muncă o impun;
- nepregătirea unui raport destinat autorităților, în cazul unui accident de muncă;
- necomunicarea către autorități a posturilor vacante;
- neanunțarea autorităților despre angajarea șomerilor;
- nefolosirea clasificării ocupațiilor din România.
Un caz deosebit în care firmele sunt iertate la prima abatere îl reprezintă nedotarea acestora cu case de marcat cu jurnal electronic. În prezent, această abatere este sancționată prima oară doar cu avertisment, dar, printr-un proiect de hotărâre pus în dezbatere la jumătatea lunii iulie, se dorește eliminarea acestei abateri de sub acoperirea legislației prevenirii.
De fapt, asta-i cea de-a treia încercare de a elimina nedotarea cu noile case de marcat de sub protecția legii prevenirii, celelalte două fiind făcute la mijlocul anului trecut și la începutul acestui an. Practic, se dorește modificarea listei faptelor acoperite de legislația prevenirii.
Comentarii articol (0)