Mai mulți avocați au cerut UNBR un punct de vedere cu privire la situațiile în care executorii judecătorești, în răspărul normelor legale, își arogă competențe din activitatea profesiei de avocat (și nu numai).
Mai exact, avocații s-au referit la: oferirea de consultanță juridică, darea de dată certă înscrisurilor, medierea conflictelor ori legalizarea hotărârilor judecătorești. O parte dintre aceste activități, au susținut avocații, s-ar efectua chiar fără onorarii sau cu onorarii mici, ceea ce ar aduce o subapreciere sau descalificare a valorii serviciilor cu pricina atunci când sunt oferite de avocați.
Recent, pe site-ul UNBR a apărut și analiza în drept a acestei chestiuni, făcută de către Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților (INPPA). În primă fază, cei de la INPPA au analizat fiecare dintre activitățile subliniate de avocați în demersul lor ca fiind arogate fără drept de către executori.
Astfel, cu privire la acordarea de consultanță juridică, INPPA atrage atenția că, în materia executării silite sau în materia procedurii civile/procesului civil, executorul judecătoresc ar putea da consultanță juridică, "în sensul de a explica părților drepturile și obligațiile care le au, condițiile de fond și formă ale actelor ce urmează a fi îndeplinite, efectele acestora, costuri, sancțiuni, etc.", conform analizei. Această consultanță ar fi firească și necesară pentru solicitantul serviciului, care nu are cunoștințe juridice.
Apoi, cu privire la darea de dată certă înscrisurilor, executorul are dreptul să facă acest lucru, așa cum rezultă din interpretarea art. 278 alin. 1 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 7 lit. i din Legea nr. 188/2000. Cu privire la legalizarea înscrisurilor (inclusiv hotărâri judecătorești), nu e una dintre competențele executorului, iar eliberarea unei copii legalizate de către executorul judecătoresc de pe o hotărâre judecătorească este neconformă cu legea.
În fine, cu privire la activitatea de mediere a conflictelor, se poate observa că executorii judecătorești nu pot realiza, în concret, activitatea de mediere așa cum este definită de Legea nr. 192/2006, susține INPPA. Dar un executor ar putea fi, în același timp, și mediator, iar ipoteza asta nu trebuie exclusă din discuție.
Prin urmare, susține INPPA, vorbim de atribuții care nu întotdeauna specifice doar profesiei de avocat. Dacă e vorba de depășiri ale competențelor executorilor, INPPA recomandă avocaților:
- să sesizeze organele disciplinare specifice profesiei de executor judecătoresc;
- să declanșeze procese civile pentru acoperirea prejudiciilor cauzate;
- să sesizeze organele de urmărire penală pentru eventuala săvârșire a infracțiunii prevăzute de legislația specifică activității de avocat.
Întregul document de analiză poate fi consultat aici.