Bugetul disponibil al programului de finanțare
Sesiunea din acest an a programului Start-up Nation va avea alocate, conform bugetului de stat pentru anul 2018, fonduri de două miliarde de lei, spre deosebire de puțin peste 1,7 miliarde de lei disponibile în 2017. Având în vedere bugetul disponibil, în cursul acestui an se vor finanța zece mii de afaceri debutante, spre deosebire de doar 8.600, în 2017.
Un alt obiectiv important al programului de finanțare îl constituie crearea de noi locuri de muncă și menținerea lor pentru o perioadă de până la doi ani de zile după ce proiectul este finalizat. Prin urmare, putem estima faptul că firmele ce vor câștiga sprijin financiar nerambursabil în cursul acestui an vor crea cel puțin 20.000 de noi locuri de muncă.
Domeniile în care proiectele se vor putea implementa
Nu toate proiectele depuse pornesc cu șanse egale în cadrul etapei de evaluare. Acest lucru se datorează condițiilor exprimate în cadrul ghidului solicitantului, astfel că anumite activități vor fi încurajate în detrimentul altora.
Cele mai mari șanse de a primi finanțare o vor avea acele domenii de activitate care pot crea un număr mai mare de locuri de muncă. În cursul sesiunii din anul trecut, proiectele au fost selectate în funcție de următoarele domenii de activitate:
- activități de producție;
- activități de creare software;
- activități din sfera industriilor creative;
- activități de servicii;
- activități de comerț și alte activități.
Trebuie menționat faptul că activitățile din ultima categorie (activitățile de comerț și alte activități) nu au avut nici măcar șanse teoretice de a primi finanțare nerambursabilă, având în vdere faptul că punctajul maxim pe care acestea îl puteau obține era inferior ultimului punctaj care a asigurat selectarea proiectului.
Recomandări pentru accesarea acestui program de finanțare în 2018
În cazul în are vrei să accesezi Start-up Nation în cadrul sesiunii din acest an, iată ce trebuie să faci:
1. Așteaptă să se publice ghidul solicitantului pentru acest an
Oficialii Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat au amintit la începutul acestui an că urmăresc modificarea criteriilor de eligibilitate solicitate antreprenorilor, cea mai importantă dintre acestea fiind legată de vechimea societății. Dacă anul trecut s-au acceptat doar societăți nou înființate, în 2018 se pare că vor fi acceptate și firmele înregistrate în anul anterior, care au încercat să obțină finanțare în cadrul sesiunii din perioada 15 iunie - 14 iulie 2017 și care nu au fost selectați pentru semnarea acordurilor de finanțare.
Prin urmare, sfatul nostru este să aștepți publicarea criteriilor de eligibilitate pentru acest an, înainte de a lua o decizie privind înființarea societății.
2. Înregistrarea unei societăți comerciale
Având în vedere faptul că societățile comerciale debutante și-au pierdut avantajele fiscale dobândite în baza Ordonanței de Urgență nr. 6 din 2 februarie 2011 pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri, recomandarea nostră este să înființezi o societate cu răspundere limitată (SRL).
Încă de la 1 februarie 2017, multe taxe percepute de către Oficiul Naţional al Registului Comerţului au fost eliminate, astfel că înfiinţarea unui SRL este mai ieftină ca niciodată. Totodată, dacă toate actele solicitate sunt în regulă, înfiinţarea societăţii se va produce în cel mult trei zile.
Tot în această etapă trebuie să stabilești și care este activitatea pe care urmează să o desfășori. Prin urmare, analizează lista activităților sprijinite în cadrul Start-up Nation și alege codul CAEN al viitoarei tale afaceri. Chiar dacă programul de finanțare sprijină un singur cod CAEN, actul constitutiv poate cuprinde și alte coduri CAEN ce urmează a fi dezvoltate de către antreprenor din fonduri proprii sau prin intermediul altor programe de finanțare.
3. Stabilește investiția necesară
Programul de finanțare Start-up Nation decontează cheltuielile privind achiziția de utilaje, mașini, instalații de lucru pentru crearea unui flux tehnologic complet.
Pe lângă utilaje, antreprenorul poate prevede și alte investiții necesare:
- achiziționarea de autoutilitare necesare activității;
- achiziționarea de mobilier;
- instalații de climatizare, aparate de aer condiționat;
- achiziționarea unui spațiu în care activitatea se poate desfășura;
- cumpărarea unor containere metalice pentru desfășurarea activității.
Programul Start-up Nation este printre singurele linii de finanțare care decontează inclusiv cheltuielile operaționale:
- salarii și contribuții sociale;
- utilitățile consumate la locul de implementare al proiectului;
- chiria spațiului de lucru.
Antreprenorul poate solicita sprijin financiar nerambursabil pentru acoperirea acestor chetluieli operaționale pentru o durată maximă de 12 luni de zile.
4. Obține documentele soliciate
Pregătirea unui proiect de investiții în cadrul sesiunii din acest an al programului Start-up Nation presupune și obținerea unor documente care vor fi atașate cererii de finanțare și planului de afaceri.
Principalele documente solicitate sunt următoarele:
- oferte financiare și tehnice pentru utilajele, echipamente, instalațiile sau softurile necesare;
- copie a cărții de identitiate a responsabilului legal de proiect;
- copie a certificatului de înmatriculare al societății;
- declarații pe proprie răspundere date de responsabilul legal de proiect.
Ofertele financiare și tehnice trebuie să fie în termen de valabilitate la momentul transmiterii cererii de finanțare.
5. Depunerea proiectului
Depunerea proiectului se va realiza doar în variantă online, prin intermediul unei platforme disponibile pe site-ul Agenției pentru Implementarea Programelor și Proiectelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, respectiv aici.
Proiectul se poate depune până la data limită prevăzută în cadrul ghidului solicitantului. Proiectele vor fi evaluate doar după ce sesiunea s-a încheiat, ordinea depunerii proiectelor fiind ultimul criteriu luat în calcul.
6. Evaluarea proiectelor depuse
Evaluarea proiectelor se va face ținând cont de mai multe criterii de departajare menționate în ghidul solicitantului. În cadrul sesiunii din anul trecut, principalele criterii de departajare a proiectelor sunt următoarele:
- punctajul obținut;
- numărul de locuri de muncă asumat;
- numărul de locuri de muncă pentru persoanele din anumite categorii sociale (șomeri, tineri absolvenți sau persoane din categorii defavorizate).
Doar proiectele declarate conforme și care au obținut un punctaj suficient de mare vor fi selectate pentru a semna acordurile de finanțare.