Hotărârea Colegiului Fizioterapeuţilor din România nr. 5/2018 privind procedura de eliberare a autorizației de liberă practică pentru profesia de fizioterapeut a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 129 din 12 februarie 2018.
- Documentul stabilește pașii eliberării autorizației pentru fizioterapeuți, precum și modelul acesteia.
- Intrare în vigoare: 12 februarie 2018.
Ordinul ministrului delegat pentru fonduri europene nr. 194/2018 privind aprobarea schemei de ajutoare de stat și de minimis sub formă de investiții de capital de risc pentru întreprinderi mici și mijlocii în cadrul Programului operațional Competitivitate a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 131 din 12 februarie 2018.
- Conform actului normativ, ajutorul de stat și ajutorul de minimis se acordă sub formă de finanțare de risc pentru IMM-uri, respectiv investiții de capital și cvasicapital. Bugetul schemei este de 40 de milioane de euro.
- Intrare în vigoare: 12 februarie 2018.
Ordinul Agenției Naționale pentru Resurse Minerale nr. 32/2018 privind aprobarea Metodologiei de stabilire a prețului de referință pentru gazele naturale extrase în Romania a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 132 din 12 februarie 2018.
- În esență, agenția a stabilit prin acest ordin regulile conform cărora se stabilește prețul de referință pentru gazele naturale extrase la noi în țară.
- Intrare în vigoare: 12 februarie 2018.
Ordinul Ministerului Educației Naționale și al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale nr. 3.058/943/2018 privind reglementarea funcțiilor cu statut de personal didactic auxiliar care nu se regăsesc în anexa I „Familia ocupațională de funcții bugetare Învățământ“ la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 135 din 13 februarie 2018.
- Printre altele, se face referire la cercetătorii științifici, asistenți, inginerii de sistem, biologi, biochimiști, fizicieni, sociologi, psihologi, consilieri juridici și bibliotecari.
- Intrare în vigoare: 13 februarie 2018.
Ordinul Ministerului Educației Naționale nr. 3.110/2018 privind aprobarea calendarului sesiunii speciale de bacalaureat 2018 pentru absolvenții de liceu participanți la loturile naționale lărgite ce se pregătesc pentru olimpiadele și concursurile internaționale a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 137 din 13 februarie 2018.
- Sesiunea de bacalaureat pentru olimpici va avea loc anul acesta în luna mai, potrivit documentului citat.
- Detalii, aici.
- Intrare în vigoare: 13 februarie 2018.
Ordinul Ministerului Educației Naționale nr. 3.109/2018 privind organizarea simulării evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a și a simulării probelor scrise ale examenului de bacalaureat național, în anul școlar 2017-2018 a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 144 din 15 februarie 2018.
- Simulările evaluării naționale și bacalaureatului vor avea loc în luna martie 2018.
- Detalii, aici.
- Intrare în vigoare: 15 februarie 2018.
Legea nr. 185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 147 din 15 februarie 2018.
- Acesta este documentul de bază din domeniul amplasării și autorizării mijloacelor de publicitate, fiind republicat după modificările suferite în vara anului 2017.