Reintroducerea posibilității de a trece prin opțiune la regimul de impozitare a profitului este o măsură inclusă în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative și pentru prorogarea unui termen. Documentul a apărut vineri în Monitorul Oficial și deja se aplică, aducând o serie de modificări Codului fiscal.
Posibilitatea în discuție a existat în legislația fiscală și înainte de 1 ianuarie 2018, însă a fost eliminată de fostul Guvern condus de Mihai Tudose. Astfel, în urma criticilor vehemente venite din spațiul public, Guvernul condus de Viorica Dăncilă a reintrodus, de urgență, trecerea prin opțiune a microîntreprinderilor de la impozitarea veniturilor la impozitarea profitului, începând cu data de 1 aprilie 2018, deci începând cu al doilea trimestru al anului curent.
Decizia Guvernului vine în contextul în care se dorește revenirea la situația anterioară care asigura stimularea investițiilor și a antreprenoriatului. Chiar dacă regimul de impozitare micro are unele avantaje, acestea sunt depășite cu mult de numeroasele dezavantaje, așa cum ne-au explicat specialiștii de la Schoenherr Tax Bucharest.
Totuși, Guvernul Dăncilă a introdus reguli ușor schimbate pentru trecerea opțională de la impozitul pe veniturile microîntreprinderii la impozitul pe profit. Concret, dacă până la finele anului trecut era de-ajuns stabilirea unui capital social minim de 45.000 de lei, mai nou există și o condiție legată de numărul de salariați pe care să-i aibă firma.
În paragrafele următoare poți citi despre:
- condițiile în funcție de care se poate opta pentru impozitarea profitului - capitalul social și numărul minim de angajați;
- situația firmelor care au salariați cu normă parțială;
- ce alte persoane, în afară de salariați, sunt luate în calcul ca salariați, pentru trecerea opțională la impozit pe profit;
- ce vor face companiile pentru a rămâne la regimul impozitării profitului în cazul fluctuațiilor de personal.
Firmele au nevoie de cel puțin doi salariați
În afară de condiția existenței unui capital social minim de 45.000 de lei, care se aplica și până la 31 decembrie 2017, OUG nr. 25/2018 prevede și o a doua condiție: cea a existenței unui număr de minimum doi salariați. Mai mult ca sigur, autoritățile vor să stimuleze astfel crearea de noi locuri de muncă la microfirmele care preferă impozitarea profitului în dauna impozitului pe venituri.
„Prin excepție (...), microîntreprinderile care au subscris un capital social de cel puțin 45.000 lei și au cel puțin 2 salariați pot opta, o singură dată, să aplice prevederile titlului II (impozitul pe profit - n. red.) începând cu trimestrul în care aceste condiții sunt îndeplinite cumulativ, opțiunea fiind definitivă. În cazul în care aceste condiții nu sunt respectate, persoana juridică aplică prevederile prezentului titlu (impozitul pe veniturile micro - n. red.) începând cu anul fiscal următor celui în care capitalul social este redus sub valoarea de 45.000 lei și/sau numărul salariaților scade sub 2 (...)”, este explicat în document.
Totuși, nu orice salariat este luat în calcul la această numărătoare, ci sunt necesari doi angajați cu normă întreagă (adică cu opt ore de lucru pe zi și 40 de ore pe săptămână). Dacă microfirma are salariați cu normă parțială însă, aceasta are nevoie de mai mulți angajați pentru a trece la impozit pe profit, pentru că sunt luate în considerare normele cumulate. De exemplu, cu patru salariați cu jumătate de normă (adică patru ore pe zi și 20 de ore pe săptămână) se îndeplinește condiția existenței celor doi salariați cu normă întreagă.
În plus, la stabilirea numărului de salariați sunt luate în calcul și persoanele care au contracte de administrare sau de mandat, dar numai dacă remunerația acestora este cel puțin la nivelul salariului minim brut (1.900 de lei, în prezent). Dacă există fluctuații de personal, autoritățile au stabilit ca cerința existenței a cel puțin doi salariați să fie reîndeplinită în cel mult 60 de zile.
„În cazul în care, în perioada în care persoana juridică aplică prevederile titlului II (impozitul pe profit - n. red.), numărul de salariați variază în cursul anului, în sensul scăderii sub 2, condiția trebuie reîndeplinită în termen de 60 de zile, termen care se prelungește și în anul fiscal următor”, scrie în noua ordonanță de modificare a Codului fiscal.
Referitor la schimbarea de regim de impozitare, documentul citat mai dispune că „ieșirea din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor ca urmare a opțiunii se comunică organelor fiscale competente, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală. Calculul și plata impozitului pe profit de către microîntreprinderile care optează să aplice prevederile titlului II (impozitul pe profit - n. red.) se efectuează luând în considerare veniturile și cheltuielile realizate începând cu trimestrul respectiv”.
Noile schimbări la Codul fiscal vin după ce recent a intrat în vigoare o altă ordonanță de urgență care a adus modificări majore la acest act normativ.
În prezent, plafonul în funcție de care firmele trebuie să aplice regimul micro sau regimul profitului este stabilit, de la 1 ianuarie 2018, la un milion de euro, în creștere de la 500.000 de euro.
Comentarii articol (1)