Este utilă posibilitatea optării pentru plata impozitului pe profit în detrimentul regimului micro?

Această opțiune poate fi atractivă, de exemplu, pentru afaceri a căror marjă de profit este mai mică de 6,25%. În acest caz, impozitul de 1% aplicat la venituri (aplicabil în cazul în care societatea este microîntreprindere și are cel puțin un salariat) ar fi mai mare decât 16% din profit, și o astfel de afacere ar fi interesată să opteze pentru plata impozitului pe profit.

În mod similar, în cazul unui start-up, există posibilitatea înregistrării de pierderi în perioada inițială. Conform regulilor aferente impozitului pe profit, aceste pierderi fiscale pot fi reportate pe o perioadă de șapte ani, condiția fiind ca firma care le înregistrează să fie plătitoare de impozit pe profit (în cazul în care ar fi microîntreprindere, aceste pierderi fiscale nu pot fi reportate).

De asemenea, legislația încearcă încurajarea înființării în România a societăților de tip holding, prin introducerea, începând cu 1 ianuarie 2014, a scutirii de impozit pe profit pentru câștigurile realizate din vânzarea participațiilor în filiale, în anumite condiții. Sunt de asemenea scutite de impozit pe profit dividendele primite de o societate din România de la filialele sale. Această scutire este însă aplicabilă numai în cazul în care societatea care realizează aceste câștiguri din vânzare de acțiuni sau din dividende este plătitoare de impozit pe profit. Altfel, veniturile respective ar putea fi taxabile cu impozit pe veniturile microîntreprinderilor.

Rămân însă o serie de elemente legate de regimul fiscal al microîntreprinderilor care vor trebui rezolvate prin reglementări ulterioare:

• numai o persoană juridică română poate fi microîntreprindere, acest regim nefiind accesibil unei sucursale din România a unei societăți străine. Acest lucru poate crea o situație de discriminare, fiind în conflict cu principiul neutralității măsurilor fiscale prevăzut la art. 3 lit. a) din Codul fiscal („impozitele și taxele reglementate de prezentul cod se bazează pe următoarele principii: a) neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori și capitaluri, cu forma de proprietate, asigurând prin nivelul impunerii condiții egale investitorilor, capitalului român și străin”), precum și cu principiul liberei circulații a capitalurilor prevăzută de Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, și cu prevederile referitoare la nediscriminare existente în convențiile pentru evitarea dublei impuneri încheiate de România cu alte state.
• conform prevederilor existente în Codul fiscal prin care sunt implementate scutirile de impozit cu reținere la sursă pentru dividende distribuite, conform cerințelor Directivei 2011/96/UE privind regimul fiscal comun care se aplică societăților-mamă și filialelor acestora din diferite state membre, sunt scutite de impozit dividendele plătite către firme asociate din Uniunea Europeană, cu condiția ca societatea din România care plătește dividendele să fie plătitoare de impozit pe profit. În caz contrar (de exemplu dacă societatea care plătește dividendele este microîntreprindere) această scutire nu se aplică. Modul în care a fost implementată directiva este incomplet, și poate crea probleme semnificative.

În concluzie, având în vedere și problemele pe care aplicarea regimului fiscal privind microîntreprinderile le poate crea, credem că introducerea acestei opțiuni îndeplinește obiectivul stabilit chiar din preambulul ordonanței prin care ea a fost introdusă, și anume „stimularea investițiilor si antreprenorialului”.

Notă: Articolul a fost publicat inițial aici.