Guvernul ia în calcul să ceară din nou angajatorilor să achite o parte a CAS pentru propriii salariați, măsura fiind prezentată succint în programul legislativ al Executivului pentru anul 2018.
În document se face referire la o „contribuție angajator egală cu a angajatului și dedusă din impozitul pe profit în funcție de mărimea companiei (50, 25, zece angajați)”.
Totodată, se face referire la o contribuție de pensii în sumă fixă de 84 de lei în primul an și care să crească anual până la 125 în interval de cinci ani. Aceasta ar urma să fie dedusă din impozitul pe venit.
Deși nu este tocmai clar, se face referire la partea de CAS ce merge la pilonul II (pensii private), însă nu este exclus să se facă referire la partea de CAS ce merge la pilonul I (pensii publice).
În prezent, CAS este datorată numai de salariat (inclusiv partea ce merge la pilonul II), însă până în decembrie 2017 contribuția era împărțită între angajator și angajat.
Redacția noastră a solicitat un punct de vedere oficial al Guvernului vizavi de împărțirea contribuției la pensii între angajator și angajat.
Atenție! Propunerea legislativă nu se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, aceasta trebuie publicată în dezbatere publică, aprobată de Guvern, adoptată de Parlament, promulgată de șeful statului și publicată în Monitorul Oficial.
Comentarii articol (2)