Impozitul micro
Conform Codului fiscal, microîntreprinderile (adică firmele cu afaceri sub un milion de euro) trebuie să-și declare trimestrial impozitul aferent veniturilor obținute prin intermediul formularului fiscal 100. Pentru trimestrul al doilea al anului 2018, adică perioada aprilie - iunie, formularul trebuie depus până la data de 25 iulie 2018.
În același timp, plata impozitului micro se face tot trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul, adică până la aceeași dată amintită mai sus. Impozitul micro are o cotă de 1% pentru firmele care au cel puțin un salariat și o cotă de 3% pentru companiile care n-au niciun angajat.
Important de precizat este că, mai nou, microîntreprinderile pot face și ele deduceri de impozit. Mai precis, acestea pot să scadă până la 20% din impozit pentru sponsorizări, pentru trimestrul în care au înregistrat cheltuielile respective. Această facilitate se aplică începând cu al doilea trimestru al anului curent.
Impozitul pe profit
Plătitorii de impozit pe profit (adică firmele cu afaceri de la un milion de euro în sus) pot opta, potrivit Codului fiscal, pentru calculul, declararea și plata impozitului pe profit anual, cu plăți anticipate trimestriale.
Astfel, aceste companii folosesc formularul 100 pentru a declara impozitul pe profit pentru trimestrul al doilea din 2018, termenul de depunere fiind 25 iulie 2018. Totodată, plata impozitului pentru trimestrul II se face până la aceeași dată.
Plata reprezintă o pătrime din impozitul pe profit datorat pentru anul precedent, actualizat cu indicele prețurilor de consum. Cota de impozitare este de 16%.
Impozitul specific
Referitor la impozitul specific, acesta este datorat de companiile din turism și alimentație publică ce au afaceri de la un milion de euro în sus, se arată în Legea nr. 170/2016. Cu alte cuvinte, este vorba de firmele care, în absența impozitului specific, ar datora în mod normal impozit pe profit.
Declararea impozitului specific se face semestrial, adică de două ori pe ani. Pentru primul semestru din 2018 (adică perioada ianuarie - iunie), declararea trebuie făcută până la 25 iulie cu ajutorul formularului 100. De asemenea, plata impozitului se face până la aceeași dată. Atenție: impozitul specific se calculează conform unor formule speciale.
Comentarii articol (0)