Firmele care nu-și mai pot plăti datoriile vor avea dificultăți la cererea intrării în insolvență, dacă au datorii prea mari la stat. De ce? Pentru că Guvernul a impus un prag maxim al datoriilor pe care le poate avea un datornic la stat, pentru a fi posibilă cererea insolvenței.
Măsura este inclusă în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, care a fost publicată marți în Monitorul Oficial. Măsurile prezente în OUG 88/2018 se aplică de la data publicării actului normativ.
„Când cererea de deschidere a procedurii de insolvență este introdusă de debitor, cuantumul creanțelor bugetare trebuie să fie mai mic de 50% din totalul declarat al creanțelor debitorului”, scrie în actul normativ.
Cu alte cuvinte, de-acum, o firmă poate cere intrarea în insolvență numai dacă datoriile pe care le are la stat reprezintă mai puțin de jumătate din totalul datoriilor pe care le are. De exemplu, dacă o companie are datorii totale de 40.000 de lei, solicitarea este posibilă numai dacă datoriile la stat nu depășesc 19.999 de lei.
Valoarea-prag este, conform legislației în vigoare, cuantumul minim pe care-l pot avea datoriile unei firme pentru a fi posibilă depunerea la tribunal a unei cereri de intrare în insolvență. Valoarea-prag este de 40.000 de lei atât pentru creditori, cât și pentru debitori. Referitor la creanțele bugetare, este vorba, de exemplu, de impozite, taxe, contribuții sociale sau amenzi.
Conform Executivului, introducerea acestui nou prag este o măsură care să împiedice companiile să ceară insolvența numai pentru a scăpa de datoriile pe care le au la stat.
„Se propune impunerea unui prag maxim de 50% al creanțelor bugetare în total creanțe la data deschiderii procedurii, dacă cererea este formulată chiar de debitor, fiind astfel urmărită întărirea regulilor referitoare la intrarea în insolvență, respectiv prevenirea intrării în procedură doar pentru a evita plata obligațiilor bugetare”, era explicat în nota de fundamentare ce a însoțit OUG nr. 88/2018 în forma sa de proiect.
În altă ordine de idei, același act normativ prevede că, dacă datornicii nu anunță Fiscul că urmează să ceară insolvența, cererea de deschidere a procedurii va fi respinsă automat.
O cerere de intrare în insolvență poate fi depusă nu doar de firma care are datorii, ci și de creditorii sau salariații acesteia, potrivit Legii insolvenței.