De la 1 ianuarie 2019 va fi posibilă decontarea transportului pentru bugetarii în deplasare și atunci când transportul a fost făcut cu mașina folosită de angajat, dar aflată în proprietatea altcuiva, chestiune care nu este posibilă conform actualei reglementări. Noutatea va fi adusă Hotărârea de Guvern nr. 714/2018, care a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 797 din 18 septembrie 2018 și care va înlocui efectiv, de la 1 ianuarie 2019, HG nr. 1860/2006.
"Personalul autorităţilor şi instituţiilor publice, delegat sau detaşat în localităţi situate la distanţe mai mari de 5 km de localitatea în care îşi are locul permanent de muncă, are dreptul la decontarea cheltuielilor de transport dus-întors, după cum urmează: (...) cu autoturismul aflat în proprietatea sau folosința angajatului", scrie recent publicata hotărâre. Actuala reglementare, adică HG nr. 1860/2006, nu cuprinde decât referirea la mașina aflată în proprietatea personală a angajatului (deși hotărârea cuprinde și noțiunea de posesor al mașinii, nu doar pe cea de proprietar).
Ca și până acum, deplasarea cu mașina se va putea face numai după ce s-a obținut o aprobare înainte, necesară inclusiv pentru cei care se vor deplasa împreună cu șoferul. Totuși, viitoarea reglementare prevede ca aprobarea să fie dată de conducătorul autorității/instituției, iar nu de ordonatorul de credite, cum e prevăzut acum de HG nr. 1860/2006.
"În acest caz, persoana delegată sau detașată în proprietatea sau folosința căreia se află autoturismul va primi contravaloarea a 7,5 litri carburant la 100 km parcurşi pe distanţa cea mai scurtă", prevede viitoarea reglementare, întocmai ca actuala hotărâre de Guvern.
Distanța cea mai scurtă va fi determinată cu un calculator de rute, potrivit documentului, iar documentele justificative emise pe perioada deplasării vor fi avute în vedere numai pentru stabilirea prețului carburantului.
Același act normativ mai cuprinde și reguli diferite privind cheltuielile de cazare ale celor care se deplasează în afara localității. Concret, angajații delegați ai statului vor primi 230 lei pe zi pentru a-și acoperi cheltuielile de cazare, sumă ce va fi acordată ca alocație de cazare. Prin excepție, în situațiile justificate se va putea majora cuantumul alocației cu până la 50%, adică aceasta să fie de maximum 345 de lei pe zi.