Oamenii-altfel

Exact ca noi - oamenii-normali, oamenii-altfel plătesc facturi și taxe la stat lună de lună, se frustrează când pierd o zi la Fisc cu tot felul de acte, se tem înainte de o operație, sunt supărați când le întârzie iar autobuzul.

Oamenii-altfel merg în vizită la părinți în fiecare duminică pentru că muncesc, ca aproape noi toți, de luni până vineri. Își salută vecinii de bloc, își strâng prietenii în brațe, au buletine care trebuie schimbate și bucătării pe care vor să le renoveze. Rămân și ei fără serviciu, își găsesc altul, fac cursuri, învață lucruri noi. Își propun să meargă la sală, abandonează, se apucă iar. Ca fiecare dintre noi.

Oamenii-altfel se duc la vot, susțin cauze sociale, plâng la filme, se emoționează când primesc cadouri. Își sărbătoresc și ei aniversările cu tort și suflă în lumânări cu speranțe tremurându-le pe gene. Călătoresc, dansează, beau bere sau rachiu de prune. Uneori culeg struguri și fac vin, alteori pregătesc grătare în curte sau gătesc prăjituri spectaculoase pentru mesele de sărbători din familie. Își vizitează prietenii, au frați cu care se ceartă, râd la glume. Se zgribulesc în dimineți de toamnă în drum spre serviciu, pleacă la mare vara, se plictisesc de tricourile vechi, sunt entuziasmați când își cumpără șoșete cu arici sau ananași. Merg pe trotinetă sau bicicletă, unii sar cu parașuta.

Oamenii-altfel plâng la fel ca noi. Câteodată de bucurie, alteori de frică, amărăciune sau suferință. Au uneori vise neîmplinite, așa cum au și speranțe luminoase. Asemenea nouă, duc dureri de tot felul, doruri ori neputințe. Și inima lor poate fi frântă la fel de ușor ca a noastră.

Unii oameni-altfel nu vor să fie înmormântați, întregi și degeaba, și preferă să-și facă acte la notar ca să spună că sunt de acord să-și doneze organele după moarte. Da, un om-altfel s-a înscris în Registrul Național al Donatorilor de Organe printre primii din România. (Poate nu chiar ca noi, oamenii-normali.)

Oamenii-altfel te primesc pe canapelele lor când ai nevoie de un umăr pe care să plângi sau de un suflet cu care să râzi. Te liniștesc, te îmbărbătează, te ascultă. Uneori, când simt că ai nevoie, te sfătuiesc. Chicotesc la șotii, te ajută la curățenie când te muți, îți fac cadou o masă ca să nu mai dai tu bani pe una. Te sună când te știu dărâmat, vin să te ia în brațe când ți se prăbușește neașteptat lumea, îți aduc nimicuri frumoase de pe oriunde călătoresc.

În cuplu, oamenii-altfel se sună unii pe alții înainte de a ajunge acasă să afle dacă trebuie să ia pâine sau nu. Și ei fac ciorbă, orez, salate. Nu și plăcinte cu brânză, pentru că n-au învățat încă cum să le pregătească. La fel ca noi, oamenii normali, și ei au grijă unii de alții când răcesc și își pregătesc ceaiuri cu miere și lămâie în miezul nopților cu febră. Se iau în brațe, se gâdilă, își spun „te iubesc” și „mi-a fost dor de tine”. Se sună înainte de o ședință neplăcută să-și ureze „succes”, apoi se așteaptă unii pe alții acasă cu flori sau masa pregătită ca să mai aline frustrarea că ședința a mers prost.

Oamenii-altfel au, deci, vieți cât se poate de normale. Banal de normale. Se duc la birouri zilnic, își fac treaba, se întorc în casele lor frumos aranjate, își încălzesc ciorba sau orezul. Mănâncă în timp ce ascultă muzică la un pick-up turcoaz, fac duș, își pregătesc hainele pentru a doua zi la birou. Poate ies la o plimbare, poate nu au chef și preferă să citească ceva pe canapea înainte de culcare. Se bagă în pat, uneori își consumă iubirea și fizic, alteori doar se cuibăresc în brațe, îngrămădindu-se cu drag unul în altul, și se pupă de noapte bună. Câteodată nu pot dormi, altădată dorm tun. Ca noi toți, normalii.

Am norocul să cunosc îndeaproape oameni-altfel: femei care iubesc alte femei. Femei care acceptă că eu nu pot iubi romantic decât bărbați, așa cum eu accept că ele nu pot iubi romantic decât femei. Și asta nu întunecă cu absolut nimic prietenia noastră veche de ani de zile. Din contră, văd iubirea lor (pentru că se vede, nu-mi spuneți că n-ați cunoscut cupluri în preajma cărora dragostea celor doi oameni se simte atât de evident, că devine aproape palpabilă) și mă gândesc că mi-aș dori să am cândva, cu un bărbat, o relație la fel de frumoasă și sinceră cum e a lor.

În definitiv, oamenii-altfel sunt altfel doar pentru că iubesc alți oameni-altfel. Iar iubirea nu are cum să fie vreodată un act blamabil. Nu e nimic scandalos, scârbos, oripilant aici, nu poate fi. E doar iubire: un om care iubește un alt om, cu tot ce implică asta. Poate de aceea, orice mi-ar zice oricine, nu o să pot să cred vreodată că oamenii-altfel sunt, în fapt, altfel decât mine. Pentru că oamenii-altfel arată ca mine, fac lucruri pe care le fac și eu, iubesc așa cum iubesc și eu. N-au cum să fie prea diferiți de mine. Și chiar dacă sunt, lucrurile care ne aseamănă sunt infinit mai multe decât cele care ne deosebesc. 

Nu iubirea ar trebui să ne sperie, oameni buni, ci, mai degrabă, lipsa ei.