Una dintre veștile primite cu brațele larg deschise anul acesta a fost posibilitatea de a împărți trimestrial dividendele (introdusă prin Legea nr. 163/2018). Firmele care optează pentru împărțirea trimestrială a profitului sunt însă obligate să întocmească situații financiare interimare, ceea ce pentru unele nu este deloc o plăcere.
De pildă, pentru firmele care au obligaţia de auditare statutară a situaţiilor financiare anuale sau cele care optează pentru auditarea acestora -- și situațiile financiare trebuie auditate. Prin urmare, și mai multă muncă și costuri aferente. Situațiile financiare anuale se depun până în mai, dar dacă în compania respectivă se mai dorește și împărțirea dividendelor pe trimestrul I din acel an, atunci lucrurile se complică și mai mult în bucătăria companiei. Așa încât, dacă dublăm toate bilanțurile de eventualele auditări, în unele firme s-ar putea ignora acest beneficiu al repartizării trimestriale a dividendelor pentru că cere o resursă de timp și costuri mult prea ridicate.
Anul 2019 ar putea aduce simplificări, ne spun Alexandra Lungeanu, tax consultant, și Luisiana Dobrinescu, avocat fondator al Dobrinescu Dobrev SCA, într-o conferință de fiscalitate organizată de societate pe 9 octombrie. Cei de la minister vor să elimine obligația de auditare pentru aceste bilanțuri interimare și să scoată din procedură necesitatea de a întruni adunarea generală a acționarilor (AGA) pentru aprobarea bilanțurilor. Să fie suficientă doar aprobarea administratorului.
"Se lucrează la aceasta la nivelul ministerului, în sensul că se dorește măcar eliminarea obligației de auditare. Mai mult decât atât, se dorește ca situațiile acesta interimare să fie aprobate doar de către administrator și atât, să nu mai fie nevoie să întrunim adunarea generală a acționarilor pentru că devine deja foarte dificil și pentru că oricum administratorul știe deja care e activitatea companiei și dacă trebuie să se acorde dividende", spun specialiștii Dobrinescu Dobrev.
Într-adevăr, bilanțurile interimare și data plății dividendelor trimestriale se aprobă în AGA. Dacă proiectele de care vorbesc cei de la Dobrinescu Dobrev se vor materializa, atunci firmele de care vorbeam mai sus vor fi mult mai tentate de facilitatea dividendelor trimestriale.
Notă: Modificările acestea ar trebui să fie făcute la Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale și la Legea contabilității nr. 82/1991, printr-un proiect de lege sau printr-o ordonanță de urgență a Guvernului.
Acest articol face parte dintr-o campanie de informare despre banii companiei tale și cum poți dispune de ei legal, pe care o vom derula pe parcursul următoarelor luni. Toate articolele din seria CASH-OUT: CUM SCOȚI BANI DIN FIRMĂ publicate până acum sunt disponibile aici.