De azi, intermediarii de asigurări au mai multe obligații față de clienți și activitatea lor este mai clar organizată

Legea nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări a apărut luni în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare azi, abrogând vechiul cadru legal reprezentat de Legea nr. 32/2000.

Astfel, se schimbă multe aspecte în ceea ce privește activitatea de distribuire a asigurărilor, de la cerințele profesionale ale distribuitorului de asigurări, la modalitatea de comunicare a distribuitorului cu clientul - în special în ceea ce privește informațiile transmise clientului și consilierea acestuia, pentru oferirea unui produs cât mai favorabil.

În același timp, anumite prevederi vor fi aplicate, efectiv, doar odată cu adoptarea unor norme metodologice care să clarifice anumite proceduri. Bineînțeles, chiar dacă nu este cunoscut, cu exactitate, momentul adoptării normelor metodologice, voi reda mai jos doar o prezentare generală a Legii nr. 236/2018, din perspectiva modificărilor.

1. Cerințele de competență sunt mult mai specifice

Legea nr. 236/2018 prevede, printre altele, că intermediarii, angajații acestora sau angajații societății trebuie să participe la cel puțin 15 ore de activități de dezvoltare sau pregătire profesională, pe an. Aceste activități se vor desfășura potrivit unor reglementări ulteriorare care urmează să fie adoptate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

2. Clientul nu va fi doar informat corespunzător, ci se va acționa în favoarea lui

Probabil cele mai importante schimbări sunt legate de gradul de protecție care îi este oferit consumatorului. Mai exact, distribuitorul va trebui să îi dea informații complete, clare și precise consumatorului, în special raportate la nevoile acestuia. Cu alte cuvinte, asigurătorul nu va putea să promoveze acele tipuri de asigurări care îi sunt mai avantajoase lui, în defavoarea clientului.

În același timp, distribuitorul, dacă oferă consultanță, va trebui să explice motivele pentru care un anumit produs a fost oferit, raportate specific la situația clientului.

Obligația de informare obiectivă este completată, în continuare, de necesitatea analizării unui număr ridicat de asigurări disponibile pe piață, pentru a fi efectivă propunerea unei oferte raportate la nevoile clientului.

3. Însă și activitatea de consultanță trebuie să aibă o natură transparentă

Distribuitorul va trebui să informeze clientul dacă oferă consultanță și, mai ales, dacă există o obligație de exclusivitate a distribuitorului de a lucru cu un anumit asigurător.  Aceste aspecte au scopul de a garanta efectivitatea consultanței, în favoarea clientului.

4. Apare o diferență între intermediari principali și cei secundari

Esența diferenței constă în faptul că răspunderea pentru cei din urmă este în sarcina unei alte persoane (este dat ca exemplu desfășurarea activității unui intermediar secundar sub răspunderea unui intermediar principal). De asemenea, intermediarul secundar poate fi un intermediar de asigurări auxiliare.

Acest lucru generează proceduri mai complexe de înregistrare la ASF (înregistrarea fiind o condiție de desfășurare a activității de intermediere), în cazul intermediarilor principali. De exemplu, intermediarii principali vor trebui să furnizeze informații legate de acționari sau asociați care dețin o participație calificată sau informații legate capitalul minim subscris și vărsat.

5. Prima de asigurare poate fi mai mare

Conform regimului juridic anterior, un intermediar auxiliar (numit intermediar subordonat în cadrul Legii nr. 32/2000) putea desfășura activitate de distribuție de asigurări și dacă erau neautorizați, însă doar dacă activitatea:

• era complementară unei activități principale altor produse sau servicii prestate de alt furnizor, atunci când asigurarea acoperă următoarele riscuri: întreruperea activității, pierderea ori deteriorarea mărfii acelui furnizor, deteriorarea sau pierderea bagajelor, alte riscuri legate de călătoria rezervată de acel furnizor, chiar dacă contractul de asigurare intermediat acoperă riscuri din categoria asigurărilor de viață ori de răspundere civilă, dacă acesta este un risc auxiliar al riscului principal legat de acea călătorie;   
• nu se referea la riscuri de răspundere civilă;
• nu se referea la asigurări de viață;
• cunoștințele necesare pentru intermedierea contractului de asigurare erau limitate la activitatea al cărei risc era acoperit;
• primele de asigurare erau limitate la 500 de euro pe an și contractul de asigurare nu depășea cinci ani.

În schimb, deși Legea 236/2018 păstrează multe din caracteristicile menționate anterior, există anumite schimbări. În primul rând, nu mai e vorba de un „intermediar subordonat”, ci e numit „intermediar auxiliar”.

În rest, caracteristicile sunt:

• la fel ca înainte, activitatea de intermediere să nu fie principală, ci complementară oferirii unui bun sau serviciu;
• activitatea trebuie să fie limitată la: riscul de defectare, pierdere sau avariere a bunului ori riscul de nefolosire a serviciului, care se preconizează a fi utilizat la un anumit moment sau la avarierea sau pierderea bagajelor ori alte riscuri legate de o călătorie rezervată prin prestator;
• valoarea primei anuale a crescut la 600 de euro; dar va fi de 200 de euro, dacă e vorba de acoperirea unui serviciu care durează maximum trei luni;
• la fel ca înainte, riscurile privind viața sau răspunderea civilă sunt excluse de la acoperire, cu excepția cazului când acoperirea este complementară bunului sau serviciului oferit;

Activitatea unei persoane care desfășoară o astfel de activitate de intermediere auxiliară nu este considerată ca fiind acoperită de Legea 236/2018.

6. Regimul penal al unor fapte s-a extins

Noua lege prevede o serie de infracțiuni care protejează, în principal, desfășurarea activității de intermediere cu autorizație și în baza emiterii unor polițe de asigurare autentice. Astfel, va fi considerată infracțiune:

• lipsa avizului ASF-ului sau neînscrierea în registrele ASF;
• utilizarea unor servicii ale unor societăți neînregistrate la ASF;
• activități bazate pe polițe de asigurare false;
• utilizarea nepermisă de lege sau acorduri internaționale a denumirilor specifice activității de intermediere de asigurări;
• folosirea declarațiilor false sau a altor modalități ilegale pentru obținerea autorizației sau avizului ASF sau pentru înregistrarea în registrele ASF.

Schimbările importante generate de această lege vor fi analizate într-o serie viitoare de articole, unde voi face o prezentare detaliată a modificărilor.