Orice mâine se construiește pornind de la un azi

Pentru că, după niște ani în care toți oamenii mari din jurul tău nu fac decât să te îmblânzească, să te cumințească și să te supună, tu, fostul copil docil, devenit adult, ajungi să crezi că poți face doar lucrurile pe care îți dau alții voie să le faci. Iar asta, mai ales într-o societate cu reperele sucite, cum e asta a noastră, înseamnă să ajungi, într-un final, să pleci capul în fața oricui are tupeul să țipe mai tare decât tine, indiferent dacă lucrurile pe care le urlă sunt sau nu adevărate ori corecte.

Mi-a luat mulți ani să pricep că am posibilitatea să schimb lucrurile din jurul meu. Mereu am crezut că sunt alții mai buni, mai deștepți, mai competenți, mai potriviți decât mine să o facă. Și adevărul e că sunt mereu oameni mai buni sau mai deștepți decât noi. Asta nu înseamnă, însă, că noi nu putem face nimic ca să aprindem măcar puțin partea noastră de întuneric.

Salvarea mea a fost avocatnet.ro. În 2011, prin septembrie, Alin mi-a pus în brațe bucata editorială din proiectul ăsta, la un an după ce mă angajasem aici ca redactor. N-am fost niciodată la fel de speriată ca atunci. I-am mulțumit de multe ori, în anii care au urmat, pentru nebunie (cum altfel să explici că laşi coordonarea conținutului unui site cu câteva sute de mii de cititori unici în fiecare lună, cât avea avocatnet.ro atunci, pe mâna unei puştoaice de 23 de ani, cu experiență zero în management de presă?). Dar mai ales pentru că a văzut în mine ceva ce eu nici n-am îndrăznit să cred că ar exista.

În primele luni m-am străduit să reproduc fidel tot ce făcuseră alții înaintea mea. Nu cutezam să încerc mai mult. Ușor-ușor, cu încrederea pe care Alin o punea în fiecare zi în mine, m-am desprins de cărările bătătorite pe care mă obișnuisem să merg și-am început să îndrăznesc tot mai mult, să caut drumuri noi, să mi le desenez singură, să am curajul să ies din reperele deja setate de alții. A fost și foarte greu, și foarte frumos, așa cum sunt toate lucrurile care ne construiesc. Uitându-mă în spate, îmi dau seama că lupta cea mare s-a dus mai puțin în afară, ci a fost mai degrabă un război permanent în și cu mine. Căci am avut de la început libertate totală aici, nu mi-au fost impuse reguli ori limite, însă, fostul copil docil și le impunea singur pentru că ăsta era singurul mod în care știa el să funcționeze.

Puterea oamenilor adunați laolaltă

Anul ăsta am împlinit opt ani de avocatnet.ro, iar proiectul în sine face imediat 17. Mă emoționează tare gândul că, pentru aproape jumătate dintre ei, am pus și eu umărul, mintea și, mai ales, sufletul și că am reușit în tot timpul ăsta, alături de toți colegii mei, să transform un site de știri juridice și fiscale citit de câteva câteva sute de mii de oameni într-unul care explică legislația pe înțelesul tuturor pentru milioane de români și afacerile lor. Site-ul ăsta al nostru, din țara asta mică, România, este în Top 10 în lume pe nișa de informare legislativă.

Mai mult de atât, însă, munca la avocatnet.ro mi-a dat ceva și mai important: mi-a dat măsura a ce pot face niște oameni oarecare împreună, dacă își pun la un loc priceperea și încrederea și curajul și, pe alocuri, nebunia. E, poate, lecția cea mai prețioasă dintre toate pe care le-am învățat lucrând la acest proiect: oamenii obișnuiți, cu mijloacele lor rudimentare, cu fricile și limitările lor, cu greutățile și deziluziile inerente, au puterea de a genera schimbare și pot ajunge să transforme în bine viața semenilor lor.

Prin avocatnet.ro, ajutăm zilnic, în mod real, sute de mii de români sufocați de legi care apar și dispar zi de zi. Anul trecut, 7 din 10 români conectați la internet au citit cel puțin o dată ceva de la noi de pe site. Dar, dincolo de asta, și mai frumos mi se pare că mâna asta de oameni care suntem a reușit să adune primprejurul ei, an după an, alți oameni care gândesc la fel, care vor, la fel de mult ca noi, să ofere un ajutor, fără să aștepte ceva în schimb. Comunitatea din jurul avocatnet.ro numără azi aproape 500.000 de utilizatori înregistrați și undeva la 10.000 de consultanți. Toți oamenii ăstia se întâlnesc în fiecare zi pe forumul din site să pună întrebări sau să ofere gratuit răspunsuri. Prin avocatnet.ro am descoperit, deci, sute de mii de oameni altruiști, dispuși să își întindă reciproc o mână de ajutor în fiecare zi.

În mod sigur, acum zece ani nu mi-aș fi putut imagina măcar asta. Nici raportat la cum sunt eu față de vremurile alea, nici la cum arată site-ul ăsta comparativ cu atunci. Reușitele de până acum ale acestui proiect și, de ce nu,  într-o oarecare măsură, și ale mele, mai mari decât îndrăzneam să și visez când am început să lucrez aici, mi-au arătat că, împreună, oamenii chiar pot schimba un pic lumea din jurul lor. Trebuie doar să fie suficient de nebuni să creadă că o pot face. Suficient de săriți de pe fix să se îndrăgostească de o idee, să creadă în ea și să muncească oricât e nevoie ca ea să se materializeze.

Ce lăsăm în urma noastră

Nu știu cum o să arate lumea mâine, dar nici nu mai vreau să stau pe margine, cum aș fi făcut acum zece ani, așteptând lucrurile să se întâmple. Prin tot ce m-au învățat și am reușit împreună, avocatnet.ro și colegii mei mi-au dat curajul și speranța să cred că și eu pot să le întâmplu. Așa că, zilele trecute, am acceptat propunerea Ambasadei Sustenabilității de a deveni ambasador al dezvoltării durabile și să încerc, alături de oamenii de acolo, să construim un viitor ceva mai luminos pentru generațiile viitoare.

Și, deși la prima vedere pare că sustenabilitatea ține doar de protecția mediului, e departe de a fi numai atât. Dezvoltarea durabilă ține, pe lângă mediu, și de economie, și de societate. Dezvoltare durabilă înseamnă, de fapt, tot ce face din ziua de mâine una mai bună pentru toți cei care vin după noi: o societate mai pașnică și mai incluzivă, combaterea sărăciei, promovarea educației de calitate și a sănătății, instituții mai puternice și mai eficiente, muncă decentă ori salarii egale pentru femei și bărbați care fac aceeași activitate. Sustenabilitatea este, deci, despre toate acele aspecte care țin de calitatea vieții în complexitatea sa.

În lunile care urmează, o să vă tot povestesc despre cum putem contribui, fiecare dintre noi, la un viitor mai senin. Și sper că veți fi mulți cei care vă veți mobiliza, pentru că am văzut cu ochii mei, în toți anii ăștia, cum oamenii pot face împreună mult mai mult decât poate reuși oricare dintre ei, separat.

Ar fi reconfortant să ne gândim că trăim doar pentru azi. Multă vreme, mai ales până să se nască Nicholas, m-am gândit și eu la fel. Dar mi-am dat seama că, de fapt, prin tot ce facem azi, participăm la construirea unui mâine. Un mâine care nici măcar nu e al nostru, căci el aparține mai mult celor care vin după noi. Un mâine pe care, însă, noi îl putem salva sau îl putem compromite. Și mai știți ce cred? Cred că ar fi o lașitate din partea noastră să aruncăm totul pe umerii copiilor noștri: să îi obligăm pe ei să rezolve mâine problemele care există deja de azi.

Chiar dacă nu le vom putea oferi o lume cu mult mai bună decât asta de acum, măcar îi vom putea privi drept în ochi știind că am încercat.