Astfel cum am menționat, principala diferență față de detașarea obișnuită, astfel cum este ea prevăzută în Codul muncii, este că detașarea transfrontalieră, prevăzută de Legea nr. 16/2017 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnațională, se referă la detașarea în vederea prestării de servicii.
Principalul motiv al acestui fapt este dat de scopul pentru care există această legislație: de a transpune legislație europeană relevantă, care, în principal, are scopul de a garanta anumite drepturi salariale angajaților detașați în alt stat al Uniunii Europene sau în Elveția, astfel încât libera circulație a serviciilor să fie efectivă.
Având în vedere că detașarea transnațională implică prestarea unor servicii, atunci când se face din dispoziția unui angajator român, în scopul prestării unor servicii de către acel angajator, acest tip de detașare transfrontalieră seamănă foarte bine cu delegarea prevăzută de Codul muncii: salariatul va presta aceeași muncă pe care o presta, până în momentul detașării, însă în alt loc.
Mai mult, inclusiv Legea nr. 16/2017 prevede expres faptul că „salariatul își va păstra raportul de muncă direct cu angajatorul care l-a detașat”, „pe întreaga perioadă a detașării”.
Însă ce se întâmplă dacă angajatul vrea să refuze detașarea transfrontalieră?
Principalul element, referitor la această chestiune, este de a vedea cum va fi calificată detașarea transfrontalieră, în acest scop. Având în vedere faptul că angajatul își păstrează raportul de muncă direct cu angajatorul care l-a detașat, acest raport va fi, în continuare, guvernat de Codul muncii.
Astfel, se poate afirma că, în scopurile calificării, detașarea transfrontalieră este, de fapt, o delegare și ar trebui tratată ca atare (fiind vorba de o abordare funcțională).
Prin urmare, angajatul ar putea fi detașat transfrontalier pentru cel mult 60 de zile într-un an, orice depășește acele 60 de zile putând fi refuzat de angajat, conform Codului muncii.
Delegări&detașări 2019. Dosar juridic este o campanie de informare marca avocatnet.ro care lămurește cele mai importante întrebări și situații de care se lovesc companiile care detașează sau delegă salariați în țară sau în străinătate. Articolele vor explica pe larg condițiile legale în care se pot face detașările și delegările, regimul de drepturi și obligații ale angajatorilor și salariaților, precum și sancțiunile care pot apărea la nerespectarea reglementărilor, oferind și răspunsuri la probleme apărute în practică. Toate articolele din serie publicate până acum sunt disponibile aici.