De ce nu este motivat copilul? Explicații și soluții de la psiholog

Articol scris de Magda Popescu.

Kenneth Barish, un psiholog american cunoscut pentru metodele de mare impact pe care le folosește în terapiile cu cei mici, spune că atitudinea părinților contează foarte mult în orice situație!

”Ca terapeut, aud adesea grijile părinților în ceea ce privește interesul copiilor față de activitatea școlară: de ce nu este motivat copilul? Tot ce vrea să facă este să se uite la desene sau să joace jocuri video.

De ce nu depune mai mult efort pentru școală? De ce nu îi pasă?

Mulți părinți chiar cred că copilul lor este leneș.

Răspunsul la aceste întrebări este aproape întotdeauna: “Pentru că este descurajat”. De asemenea, el poate fi anxios sau supărat și este blocat în această stare proastă. El simte că depunerea efortului pentru activitățile școlare nu merită și este mai ușor pentru el să pretindă că nu-i pasă. El poate masca descurajarea sa cu sfidare sau poate da vina pe ceilalți (în special pe profesorii săi) pentru lipsa de efort. Adesea, el va căuta ajutor în activități care necesită puțin efort susținut și care oferă în schimb un sentiment imediat de reușită”.

De ce nu este motivat copilul? Problema “lipsei de motivație” este problema demoralizării, fie ea vizibilă sau deghizată

Pentru a rezolva problema lipsei de motivație a unui copil, trebuie să ne întoarcem la primele principii. Copiii, atunci când nu sunt supărați sau descurajați, vor să facă bine. Vor să se simtă bine și vor ca și cei care-i înconjoară să fie la fel. Ei vor să-și câștige lauda și aprobarea și vor să fim mândri de ei. Copiii spun că nu le pasă, dar le pasă.

Efortul susținut este o situație diferită. Capacitatea noastra de a lucra din greu, de a susține eforturile oricărei sarcini, necesită un sentiment de împlinire sau de progres pe parcurs și o încredere în reușita personală. Toate activitățile constructive implică momente de anxietate, frustrare și descurajare. Copiii care “nu sunt motivați”, nu fac față acestor sentimente.

Copiii își ascund de multe ori anxietatea și descurajarea în spatele atitudinilor sfidătoare și rebelice

“De ce aș învăța istorie, oricum, nu o voi folosi niciodată”, “Cui îi pasă cine a fost regele Angliei în 1850?” Profesorii buni – profesori care încurajează și inspiră copiii și apoi demonstrează relevanța învățării – pot ajuta mult în astfel de situații. Dar un copil demoralizat este puțin probabil să găsească o relevanță în ceea ce vrem să-l învățăm. El va fi atunci criticat, în repetate rânduri, pentru lipsa de efort și va deveni și mai răzvrătit. Și va căuta în altă parte un sentiment de acceptare și un sentiment de mândrie.

Copiii nu sunt leneși. Ei pot fi frustrați și descurajați, îngrijorați sau supărați

Cât de des înțelegem astfel problema motivației copiilor noștri? Cât de des nu vedem lipsa de efort a unui copil nu ca o problemă a demoralizării, ci ca o problemă de “comportament”? Cât de des dăm vina pe influența colegilor sau televizorului? Cât de des suntem frustrați și supărați, și apoi, în frustrarea noastră, le spunem că trebuie doar să muncească mai mult?

Copiii nu sunt leneși!

Ei pot fi frustrați și descurajați, îngrijorați sau supărați; ei s-ar putea să fi devenit deziluzionați sau sfidători, autocritici sau pesimiști și ar putea să nu aibă încredere în capacitatea lor. Dar asta nu este lenea. Concepția greșită despre copii că sunt leneși este una dintre cele mai comune și cea mai distrugătoare și cel mai des răspuns la întrebarea de ce nu este motivat copilul.

Tulburarea de atenție și de învățare sunt cele mai întâlnite cauze ale lipsei de efort susținut (“motivație”) la copii. Pentru acești copii, a face școală sau a face temele este ca și cum ai alerga cu o gleznă lovită și dureroasă și vor căuta întotdeauna modalități de a evita sau amâna această sarcină dureroasă și descurajantă. Sau pot executa zece pași și apoi găsesc un motiv să se oprească.

Ce motivează cu adevărat copiii?

Motivația începe cu interes. Interesul conduce la explorare și învățare, precum și la dezvoltarea de proiecte. Proiectele devin apoi ambiții și obiective. Ca noi toți, copiii vor să ia parte la activități la care sunt talentați. Ei vor să strălucească și să se simtă mândri. Și, din nou, vor să fim mândri de ei.

Motivația unui copil este, de asemenea, susținută de idealuri. Copiii vor să devină, să învețe și să câștige respectul oamenilor pe care îi admiră. De prea multe ori uităm acest aspect fundamental al motivației și al dezvoltării emoționale a copiilor.

Recompensele și pedepsele au un efect pe termen scurt asupra efortului copiilor. Toți suntem motivați, într-o oarecare măsură, să câștigăm recompense și să evităm pedepsirea. Dar recompensele și pedepsele nu pot crea interese sau scopuri.

Putem gândi, uneori motivația copiilor sub formă de ecuații:

Motivare = interes + un sentiment al competenței fiecăruia + relevanță + idealuri

Motivația = interes + încredere (anticiparea succesului) + anticiparea recunoașterii (laudă sau apreciere) pentru efortul nostru

Motivare = având un obiectiv + sentimentul că îl putem realiza

Articol preluat de pe www.totuldespremame.ro. Puteţi citi aici articolul original.