Guvernul va încuraja angajările în domeniul construcțiilor, motiv pentru care sâmbătă a apărut în Monitorul Oficial un act normativ cu un set de măsuri prin care să se reducă povara fiscală a angajatorilor. Acestea sunt incluse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 și se vor aplica timp de zece ani, deci începând cu data de 1 ianuarie 2019 și până la 31 decembrie 2028.
O primă măsură este scutirea de impozitul pe veniturile salariale ale lucrătorilor (în cotă de 10%). Totuși, aceasta se va aplica numai dacă angajatorii activează în domeniul construcțiilor și realizează cel puțin 80% din cifra de afaceri totală din activitățile din domeniul respectiv.
Totodată, scutirea de impozit se va aplica dacă veniturile lunare brute din salarii realizate de lucrători sunt cuprinse între 3.000 și 30.000 de lei, acestea fiind obținute în baza unui contract individual de muncă.
O a doua măsură face referire la CAS, care se va reduce, timp de zece ani, de la 25%, cât este în mod normal, la 21,25% (reducerea efectivă va fi de 3,75%). De asemenea, aceasta este valabilă pentru cei cu venituri lunare brute de maximum 30.000 de lei.
Scutirea totală de plata CASS este o a treia măsură de reducere a poverii fiscale a angajatorilor din domeniul construcțiilor. CASS are o cotă de 10% în mod obișnuit. Aceasta este valabilă numai dacă veniturile lunare brute sunt de maximum 30.000 de lei.
Practic, pentru lucrători nu se va datora CASS timp de zece ani, însă aceștia vor fi asigurați automat în sistemul medical autohton. În plus, aceștia vor mai fi asigurați automat pentru accidente de muncă, boli profesionale, concedii medicale, dar și pentru șomaj.
A patra măsură va fi reducerea CAM. Mai precis, această contribuție se va reduce „la nivelul cotei care se face venit la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale”, așa cum prevede OUG nr. 114/2018. În prezent, cota aplicabilă pentru CAM este de 2,25%, însă doar 15% din aceasta se duce la fondul de garantare. Reducerea se aplică numai pentru cei cu venituri lunare brute de maximum 30.000 de lei.
În fine, o a cincea măsură este introducerea unui salariu minim diferențiat pentru domeniul construcțiilor. Conform ordonanței, salariul minim brut diferențiat va fi de 3.000 de lei.
Acesta nu este singurul salariu minim diferențiat pe care-l dorește Guvernul. Mai precis, în prezent se poate stabili un salariu minim brut diferențiat pentru posturile ce necesită studii superioare (2.350 de lei de la 1 ianuarie 2019) și pentru persoanele care au o vechime minimă în muncă.
CAS și CASS sunt datorate de salariat, dar sunt plătite efectiv de angajator. CAM este datorată și plătită exclusiv de către angajator.
Comentarii articol (8)