Potrivit legislației muncii în vigoare, în 24 ianuarie se sărbătorește anual Ziua Unirii Principatelor Române, această zi fiind inclusă în lista zilelor libere legale în anul 2016. Astfel, în această zi, salariații din România primesc liber de la angajator, iar cei ce lucrează în această zi sunt îndreptățiți la compensații.
În 24 ianuarie se sărbătorește unirea Moldovei cu Țara Românească, eveniment ce a avut loc în anul 1859 și care este cunoscut și sub denumirea de “Mica Unire”.
În prezent, Codul muncii stabilește că, pe lângă zilele de concediu de odihnă, salariații se bucură de timp liber în alte 15 zile. Lista zilelor libere din România a ajuns la acest număr după ce, în luna martie a anului trecut, Vinerea Mare a fost declarată zi nelucrătoare.
După cum stabilește legislația în vigoare, angajatorii sunt obligați să acorde timp liber salariaților în zilele nelucrătoare de sărbătoare legală, dar există și categorii de angajați care trebuie să se prezinte la lucru chiar și în aceste zile. Este vorba despre angajații din unitățile sanitare sau cele de alimentație publică, dar și despre locurile de muncă în care activitatea nu se poate întrerupe din cauza caracterului procesului de producție sau specificul activității.
În situația în care salariații sunt nevoiți să lucreze în zilele libere, angajatorii sunt obligați să le acorde acestora compensații. Astfel, pentru activitatea prestată în zile nelucrătoare, salariații au dreptul la compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. Dacă aceștia nu pot primi timp liber, au dreptul de a primi un spor de cel puțin 100% din salariul de bază.
Atenție! Angajatorii care nu dau liber salariaților în zilele de sărbătoare legală sau cei care nu acordă compensații angajaților care lucrează în acele zile riscă amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei.
Comentarii articol (3)