Potrivit Legii educației naționale, elevii ce urmează cursuri cu frecvență în cadrul sistemului de învățământ preuniversitar pot beneficia lunar de o serie de burse acordate de stat. Concret, vorbim aici de burse de performanță, de burse de merit, de burse de studiu, dar și de burse de ajutor social.
De azi, bursa de ajutor social se poate cumula cu celelalte tipuri de burse, respectiv cu bursele de performanță, de merit sau de studiu. Posibilitatea de a cumula mai multe tipuri de bursă este prevăzută în Legea nr. 38/2019 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, document ce a fost publicat luni în Monitorul Oficial.
“Bursa de ajutor social se poate cumula cu bursa de performanță, cu bursa de merit sau cu bursa de studiu”, se precizează în documentul oficializat recent. „Cuantumul minim al bursei de performanță, al bursei de merit, al bursei de studiu și al bursei de ajutor social se stabilește anual prin hotărâre a Guvernului”, se mai precizează în actul normativ.
Anterior, legislația privind educația nu preciza posibilitatea ca mai multe burse să se poată cumula și nici faptul că valoarea minimă a burselor trebuie stabilită anual de către Guvern.
Apoi, pe lângă schimbările amintite mai sus, Legea nr. 38/2019 mai aduce și alte modificări Legii educației naționale. Este vorba, mai exact, de elaborarea unei strategii privind educația pentru sănătate și nutriție. Astfel, potrivit textului documentului, Ministerul Educației Naționale trebuie să elaboreze această strategie, în colaborare cu Ministerul Sănătății, până la sfârșitul acestui an. Strategia privind educația pentru sănătate și nutriție se va transpune în planurile-cadru de învățământ începând cu anul școlar 2020-2021.
Comentarii articol (5)