"De ce le-am permite sa ne utilizeze infrastructura?", se întreba, în luna noiembrie 2005, Edward Whitacre, CEO AT&T (American Telephone and Telegraph), într-un articol publicat în Business Week. "Internetul nu poate fi liber în acel sens pentru ca noi, companiile de telefonie, am facut o investitie. Si daca Google, Yahoo! sau altcineva îsi închipuie ca pot folosi conexiunile noastre fara sa plateasca nimic înseamna ca sunt nebuni".
De la aceste afirmatii au trecut câteva luni. Congresul american a luat în discutie problema si a emis, saptamâna trecuta, un proiect de lege extrem de contestat de furnizorii de continut pentru Internet. Actul normativ, sustinut de republicanul Joe Barton, va permite autoritatii americane de reglementare în domeniul comunicatiilor (FCC - Federal Communications Commission) sa decida în disputele implicând accesul la Internet. Însa de-cizia va fi doar pentru fiecare caz în parte. Nu este posibila astfel editarea unor reguli generale, aplicabile tuturor disputelor de acest fel.
Sustinatorii Internetului liber vorbesc despre faptul ca legea va lipsi FCC de instrumentele de actiune în reglementarea abuzurilor care vor aparea cu siguranta în viitor. Va fi posibila astfel crearea unei piete în care companiile care controleaza accesul la Internet îsi vor folosi puterea pentru a bloca sau a încetini anumite servicii furnizate prin intermediul Internetului.
Neutru sau incontrolabil?
Pe de o parte, sunt în joc miliarde de dolari. AT&T investeste cel putin 5 miliarde de dolari în instalarea si completarea propriei retele cu peste 80.000 de kilometri de fibra optica. Planurile companiei includ furnizarea de televiziune prin Internet unui numar de peste 30 de milioane de americani pâna in 2008. Pentru asigurarea planurilor de viitor, marile companii furnizoare de acces la Internet valorifica orice potentiala usa deschisa. Un raport publicat de website-ul Cnet.com arata ca din 1998 si pâna în prezent AT&T, Comcast, Time Warner si Verizon Communications au cheltuit 230,9 milioane de dolari facând lobby pe lânga politicienii din Washington. În comparatie cu aceste fonduri, Microsoft, Google, Yahoo!, Amazon.com, eBay si alti furnizori de servicii si de continut prin Internet au cheltuit doar 71, 2 milioane.
Discutia privind neutralitatea Internetului cade exact în mijlocul planurilor de viitor ale celor doua tabere. Intentia ISP-urilor este aceea de a taxa companiile furnizoare de continut si servicii pe Internet în functie de traficul consumat de utilizatorii acestora. Pe scurt, accesul la Internet ar trebui sa fie posibil prin intermediul unor retele paralele. Una va continua sa functioneze ca si pâna acum, pe baza tarifului de acces pe care îl platesc consumatorii. Cealalta va conecta la Internet consumatorii interesati de servicii speciale, extrem de rapide. Costurile de întretinere ale acestei retele secundare ar trebui suportate de catre furnizorii de continut, precum Google, MSN, Yahoo!, Skype etc.
Companiile producatoare de servicii sau continut se vad puse astfel în fata unei optiuni imposibile. Îsi taxeaza utilizatorii pentru serviciile gratuite pâna atunci ori decid sa-si împarta profiturile cu furnizorul de acces la Internet. Micile afaceri, care pornesc de la zero, au în fata chiar riscul falimentului, din moment ce nu-si pot permite sa achite costurile necesare accesului utilizatorilor la propriile servicii.
Americanii spun nu
Discutiile au împartit publicul american în mai multe tabere. La jumatatea lunii ianuarie 2006, Federatia Consumatorilor din America a dat publicitatii un studiu care demonstra ca peste 70% din americani sunt îngrijorati de perspectiva ca furnizorul de acces la Internet poate bloca sau filtra accesul la anumite website-uri ori servicii. Erau amintite aici în principal serviciile de VoIP (telefonie prin Internet) oferite de Skype si accesul la unii vânzatori online cu facilitati multimedia ale navigarii, cum ar fi cazul Amazon.com. Studiul în sine nu e o surpriza. Niciun utilizator de Internet nu ar fi încântat de situatia în care este împiedicat sa-si viziteze site-urile favorite din Internet. Într-un caz real, atunci când un ISP a încercat sa bloche-ze accesul utilizatorilor la serviciile Skype anul trecut, o multime de utilizatori s-au plâns catre FCC, iar aceasta a stopat comportamentul abuziv al furnizorului de Internet.
Orice analiza trebuie totusi sa mai aiba în vedere si alte aspecte. Dincolo de blocarea accesului, America dezbate în acest moment moralitatea si legalitatea deciziei unui ISP de a taxa suplimentar accesul la servicii de Internet mult mai rapide.
Platesti mai mult, obtii mai mult
Solutiile par sa fie sugerate chiar de publicul american. Într-un alt sondaj, dat publicitatii la 17 ianuarie 2006 de catre American Consumer Institute, problema este abordata dintr-o alta perspectiva. Peste 84% din americani sunt de acord sa aiba posibilitatea de a opta pentru servicii de Internet mai rapide, mai sigure si mult mai fiabile. Altfel spus, daca AT&T doreste sa ofere utilizatorilor MovieLink.com posibilitatea de a descarca filme la o viteza superioara, acestia ar fi interesati de noul serviciu, chiar daca trebuie sa plateasca în plus pentru el. Furnizorii de continut pe Internet nu agreeaza deloc ideea ca utilizatorul sa plateasca mai mult pentru servicii de mai buna calitate. In multe cazuri, spun ei, utilizatorul ar putea renunta pur si simplu la acele servicii. Iar alternativa ar fi plata consumului de catre furnizor, pentru a mentine serviciul gratuit pentru utilizator. Nimeni nu a luat in calcul aceste costuri pana acum.
Interesant este faptul ca ISP-urile folosesc contra-argumente preluate chiar din ograda contestatarilor.
Google, spun furnizorii de acces la Internet, câstiga bani buni de pe urma unui instrument asemanator. Platesti mai mult, obtii mai mult. Google poate fi acuzat, la rândul sau, ca nu este neutru atunci când vine vorba despre plasarea unor mesaje publicitare în paginile de rezultate ale cautarilor. Daca un advertiser doreste sa se pozitioneze în rezultatele cautarilor, indiferent de situatie, alege AdWords pentru a fi listat mai bine.
Acuzati de populism
De aceea unii considera ca adevarata discutie priveste libertatea concurentiala într-o piata libera. Pentru impresionarea opiniei publice si a Congresului american, sustinatorii neutralitatii Internetului au deturnat ideea spre un concept cu mult mai populist: accesul neîngradit al utilizatorului la diverse website-uri. Companiile ar trebui sa fie libere sa-si aleaga propriile modele de afaceri si sa le adapteze la economia concurentiala. Reglementarea neutralitatii Internetului este necesara, însa doar în masura în care nu contravine libertatii de expresie a companiilor.
IPTV sa fie miza?
O analiza si mai interesanta a situatiei are în vedere batalia intensa pentru controlul asupra unui serviciu de mare viitor: conceptul de Internet Protocol Television (IPTV), televiziunea pe Internet. Pentru dezvoltarea si furnizarea acestui serviciu, retelele de acces la Internet au nevoie de îmbunatatiri majore. Multe dintre conexiuni necesita investitii pe care companiile în cauza vor decide sa le realizeze doar în masura în care le considera recuperabile într-un viitor mai mult sau mai putin îndepartat. La modul cum se prezinta lucrurile acum, ISP-urile par a nu avea multe sanse de control asupra televiziunii pe Internet.
Altii au decis deja sa investeasca în viitor. Google, spre exemplu, vrea sa scape America de cabluri. Din ce în ce mai multe actiuni sugereaza ca Google se pregateste sa ofere americanilor Internet wireless gratuit. Compania a înaintat cereri pentru patentarea a trei solutii de furnizare a Internetului wireless. Pentru îndeplinirea scopului, compania a ales sa lucreze prin intermediul unor parteneri care sa-i permita o dezvoltare a retelei într-un timp extrem de scurt.
Articol publicat in Saptamana Financiara.
Comentarii articol (0)