Într-o întâlnire recentă cu presa, specialiștii EY România atrăgeau atenția asupra eventualității unor controale la persoanele fizice care obțin venituri independente (și nu numai) și au avut / au de depus declarația unică. Aceștia subliniau că sistemul declarației unice, având în vedere lipsa deciziilor de impunere, face plauzibilă ipoteza ca persoanele fizice să înceapă să fie controlate întocmai ca firmele și punctau că ar fi foarte bine dacă acestea ar păstra documentele în baza cărora au depus declarația unică mai mult timp (în jur de cinci ani).
Va verifica însă Fiscul pe toți cei care au avut de depus declarația? Puțin probabil. În urma unor analize, Fiscul identifică persoanele care ar trebui verificate dintre cele cu un oarece grad de neconformare la declararea veniturilor impozabile.
Ordinul ANAF nr. 675/2018 privind aprobarea metodelor indirecte de stabilire a veniturilor și a procedurii de aplicare a acestora este actul normativ la care ne raportăm în această discuție a identificării contribuabililor la care să se facă inspecții, alături de Codul de procedură fiscală.
Ce înseamnă verificarea situației fiscale personale? Că Fiscul se concentrează pe aflarea situației fiscale reale a unei persoane, despre care mai mulți indicatori i-au dat de gândit că ar putea să încalce obligațiile fiscale care-i revin.
Potrivit ordinului, metodele indirecte de stabilire a veniturilor contribuabililor sunt: metoda sursei și a utilizării fondului; metoda fluxurilor de trezorerie; metoda patrimoniului net.
Pentru verificarea situaţiei fiscale personale a persoanei fizice, organul fiscal central efectuează următoarele activităţi preliminare:
- analiza de risc;
- selectarea pe baza analizei de risc a persoanelor fizice care vor fi supuse verificării situației fiscale personale.
Analiza de risc este efectuată de organul fiscal pentru stabilirea riscului de neconformare la declararea veniturilor impozabile pentru un grup de persoane fizice sau pentru cazuri punctuale, astfel:
- rezultate din controale fiscale;
- identificate ca urmare a unor sesizări primite de la alte instituții sau autorități publice, precum și de la alte entități, persoane fizice sau firme.
Potrivit Ordinului ANAF nr. 675/2018, analiza de risc constă în următoarele activități:
- identificarea riscurilor de neconformare la declararea veniturilor impozabile;
- evaluarea riscurilor de neconformare la declararea veniturilor impozabile;
- gestionarea riscurilor de neconformare la declararea veniturilor impozabile.
În ceea ce privește selectarea persoanelor fizice care urmează a fi supuse verificării situației fiscale personale, aceasta este efectuată de către organul fiscal competent, din lista persoanelor care prezintă risc de neconformare la declararea veniturilor impozabile în ordinea descrescătoare a nivelului riscului și în funcție de capacitatea de efectuare a verificărilor.
Verificarea situației fiscale personale
Verificarea situației fiscale a persoanei fizice se efectuează cu colaborarea acesteia și constă în examinarea drepturilor și obligațiilor de natură patrimonială, a fluxurilor de trezorerie și a altor elemente de natură să determine starea de fapt fiscală a persoanei fizice pe perioadă verificării.
Întâi de toate, înaintea desfăşurării verificării fiscale, contribuabilul va fi înştiinţat despre această acţiune printr-un aviz de verificare, care va fi transmis, în scris, de organul fiscal, cu cel puţin 15 zile înainte de data începerii verificării fiscale.
Potrivit prevederilor din Codul de procedură fiscală, avizul de verificare trebuie să cuprindă:
- temeiul juridic al verificării;
- data de începere a verificării;
- perioada ce urmează a fi supusă verificării;
- posibilitatea de a solicita amânarea datei de începere a verificării;
- locul desfăşurării verificării şi persoana de contact la care se va prezenta contribuabilul;
- informaţiile şi înscrisurile relevante pentru verificare;
- solicitarea de depunere a declarației de patrimoniu și de venituri.
Metodele indirecte
Ordinul amintit detaliază și modul în care se face selectarea metodei indirecte de stabilire a veniturilor care se utilizează în cadrul verificării. Concret, selectarea se face în funcție de cerințele specifice ale acestora, de situația fiscală a persoanei fizice verificate și de natura informațiilor ori a documentelor disponibile.
Astfel, metoda sursei și utilizării fondului este selectată când se constată că persoana fizică verificată a utilizat fonduri în valoare mai mare decât sursele identificate și constă în:
- determinarea valorii fondurilor utilizate;
- determinarea valorii fondurilor disponibile provenite din surse identificate;
- determinarea veniturilor impozabile și a celor neimpozabile, încasate din sursele identificate;
- determinarea veniturilor impozabile declarate și a celor nedeclarate, încasate din sursele identificate.
Cât privește metoda fluxurilor de trezorerie, aceasta constă în principal în:
- determinarea valorii intrărilor de fonduri în conturile bancare și financiare;
- identificarea intrărilor de fonduri provenite din surse neimpozabile;
- determinarea cheltuielilor efectuate cu numerar;
- identificarea cheltuielilor efectuate cu numerar provenit din surse neimpozabile;
- determinarea venitului suplimentar nedeclarat, cu surse identificate;
- determinarea venitului suplimentar nedeclarat, cu surse neidentificate.
În fine, metoda patrimoniului constă în:
- determinarea patrimoniului net al persoanei verificate la începutul și sfârșitul perioadei impozabile, ca diferență între, pe de o parte, valoarea totală a bunurilor, activelor și a altor titluri și dețineri și valoarea totală a datoriilor, pe de altă parte;
- determinarea creșterii patrimoniului net pe parcursul perioadei impozabile, ca diferență între valoarea patrimoniului net la sfârșitul perioadei și valoarea patrimoniului net la începutul perioadei;
- stabilirea venitului suplimentar nedeclarat, ca diferență între venitul impozabil și venitul declarat încasat;
- determinarea venitului suplimentar nedeclarat, cu surse identificate;
- determinarea venitului suplimentar nedeclarat, cu surse neidentificate.
Notă: Să nu uităm nici că, de la începutul acestui an, a intrat în Codul de procedură fiscală ideea că firmele și persoanele fizice autorizate vor fi clasificate (public) în funcție de riscul fiscal. Clasificarea aceasta ar trebui să se aplice din această lună, conform promisiunilor celor de la Finanțe, numai că nu avem încă și niște criterii concrete și norme de punere în aplicare a acestui mecanism. Știm doar că clasificarea nu va putea fi contestată, va cântări foarte mult când antreprenorii vor căuta finanțări și că vor fi prost clasificați, printre altele, cei care nu depun declarațiile sau nu declară așa cum trebuie veniturile și obligațiile de plată la Fisc (găsiți mai multe materiale pe tema asta, aici).