Declaraţia Intrastat trebuie transmisă lunar către INS, doar în format electronic. Astfel, firmele au la dispoziție două modalități prin care pot transmite declarațiile statistice solicitate.
- aplicaţia Intrastat online (disponibilă gratuit pe www.intrastat.ro);
- aplicaţia Intrastat offline (disponibilă pe același site).
Potrivit unui document publicat de Institutul Național de Statistică, crearea declaraţiilor Intrastat pentru anul 2019 se face prin utilizarea aplicaţiei Intrastat offline versiunea 2019, pe care va fi instalată pe calculator după data de 1 februarie 2019. Prin instalarea aplicaţiei Intrastat offline 2019, versiunea (executabilă) utilizată în anul 2018 va fi dezinstalată automat, păstrând declaraţiile Intrastat anterioare şi nomenclatoarele aferente anului anterior, specifică INS.
Instrucțiunile cu procedura exactă de instalare a aplicației Intrastat offline versiunea 2019 pot fi accesate aici.
Aceasta nu este singura modificare care vizează raportările INS în acest an, instituția a mai anunțat că și nomenclatoarele pentru 2019 au fost actualizate. Potrivit documentului publicat de Institutul Național de Statistică:
- Versiunea 2019 a Nomenclatorului Combinat (NC) conţine 7 coduri noi la nivel de 8 cifre în timp ce 7 coduri la nivel de 8 cifre au fost eliminate faţă de versiunea 2018 a NC.
- Numărul total de coduri NC la nivel de 8 cifre este de 9539.
Institutul Național de Statistică recomandă, de asemenea, fiecărui agent economic să completeze chestionarul destinat furnizorilor de date Intrastat, pe care să îl transmită prin e-mail la INS, atât la inceputul unei raportări inițiale sau ori de câte ori apar modificări ale datelor declarate inițial. Adresele de email unde se poate trimite chestionarul la INS sunt: intrareg@insse.ro; intrastat@insse.ro.
Conform normelor în vigoare, obligaţia furnizării datelor Intrastat revine operatorilor economici care îndeplinesc următoarele condiţii:
- sunt înregistraţi în scopuri de taxă pe valoare adăugată, având cod de identificare fiscală;
- realizează schimburi de bunuri cu alte state membre ale Uniunii Europene;
- valoarea totală anuală a schimburilor de bunuri pentru fiecare dintre cele două fluxuri, introduceri respectiv expedieri, depăşeşte pragul valoric Intrastat stabilit pentru fiecare an.
Pragurile valorice Intrastat sunt de 900.000 de lei, atât pentru expedieri intra-UE de bunuri, cât și pentru introduceri intra-UE de bunuri.
Termenul limită pentru transmiterea acestei declarații este data de 15 a fiecărei luni, pentru luna anterioară. Atunci când data de 15 este o zi liberă (spre exemplu sâmbătă sau duminică), contribuabilii pot transmite această declarație statistică, fără penalități de întârziere, și în prima zi lucrătoare care urmează datei de 15.
Comentarii articol (0)