Ministerul Energiei intenţionează să dezvolte un proiect de acumulare de energie electrică în depozitele de gaze, idee care nu a mai fost introdusă până acum în lume, a declarat marţi ministrul Energiei, Anton Anton, în timpul audierilor pentru bugetul Ministerului Energiei din cadrul comisiilor reunite de buget-finanţe din Parlament.
„Vrem să accesăm un program european prin care să introducem în România o idee care n-a mai fost introdusă în lumea asta - sau poate c-o fi fost făcută dar nu ştiu eu - şi anume să acumulăm energie electrică în depozite de gaze. Adică, centrala de la Craiova o retehnologizăm, alături de centrala aia la 3 kilometri există un depozit, la Gherceşti, iar în depozitul respectiv depozit introducem gaze atunci când avem exces de energie electrică de la eoliene, pentru că noi în România nu avem niciun fel de sistem de acumulare a energiei electrice", a afirmat ministrul Energiei.
Conexiunea feroviară a aeroportului Otopeni, scoasă la licitație pentru 84 milioane euro
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a lansat licitaţia pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie aferente Fazei I a proiectului de modernizare a liniei de cale ferată Bucureşti Nord - Aeroportul Internaţional Henri Coandă.
Potrivit unui comunicat al CFR SA, această etapă (Racord C.F. la Terminalul T1) cuprinde construirea unei căi ferate duble în lungime de 2,95 kilometri, un viaduct de 1,52 kilometri care traversează DN1, 3 podeţe, instalaţie de centralizare electronică şi o staţie de călători la terminalul T1.
Bugetul pe 2019, avizat pozitiv în comisii. Soluția lui Eugen Teodorovici pentru banii serviciilor
Bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale pentru 2019 au primit avize finale din partea comisiilor de specialitate într-o şedinţă care s-a încheiat în noaptea de marți spre miercuri, la ora 3:30. Bugetul intră, în această după-amiază, în dezbaterea plenului reunit şi poate suferi noi modificări.
A fost o ședință-maraton, marți, a comisiilor reunite de buget-finanțe, care a durat 18 ore și s-a încheiat la ora 3:30. În jurul orei 2:00 s-a alăturat comisiilor reunite și ministrul de finanțe, Eugen Teodorovici.
Comentarii articol (0)