Planul de lucru al Guvernului pentru anul 2019 a fost adoptat marți prin memorandum de către Executiv. Acesta face referire la mai multe măsuri pe care Executivul urmează să le inițieze în vederea modificării legislației muncii.
Una dintre cele mai importante măsuri pregătite face referire la prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Mai precis, sancțiunile pentru evaziune și munca la negru urmează să fie înăsprite. Proiectul de lege care va fi inițiat în acest sens este programat pentru luna iunie.
De asemenea, pe final de an, în luna decembrie, vom avea dezbateri privind salariul minim brut pentru anul 2020. Însă deocamdată n-avem detalii despre soarta salariilor minime diferențiate aplicabile în acest an, adică nu știm dacă acestea vor fi păstrate și majorate în 2020.
Iată ce schimbări relevante pregătește Guvernul în domeniul muncii:
Februarie
Pentru luna februarie figura inițierea unui proiect de lege privind întoarcerea, inserția și reinserția românilor de pretutindeni în România, acest document făcând referire, mai exact, la inserția pe piața muncii. Proiectul n-a ajuns momentan pe agenda ședințelor Guvernului.
Martie
Ministerul Muncii urmează să inițieze un proiect de lege care să modifice regulile asistenței sociale. De principiu, se urmărește asigurarea în fiecare localitate a cel puțin unui asistent social cu normă întreagă.
De asemenea, tot luna asta mai figurează inițierea unui proiect pentru modificarea Legii pensiilor de stat, deși nu este detaliat ce anume se dorește a se schimba.
Iunie
Poate cel mai interesant proiect ce ține de domeniul muncii, ce este inclus în planul Guvernului pe anul 2019, este unul referitor la combaterea evaziunii fiscale. Acest proiect de lege urmează să fie inițiat de Ministerul Finanțelor și să vizeze majorarea drastică a amenzilor/penalităților pentru evaziune și muncă la negru.
Tot în iunie ar urma să fie inițiat un proiect de hotărâre a Guvernului pentru stabilirea unui regulament pentru acordarea sporurilor salariale pentru bugetarii din domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale. De principiu, vorbim de polițiști și militari.
De asemenea, ar urma să apară și un alt proiect de HG pentru actualizarea cuantumului soldei de grad/salariului gradului profesional deținut cuvenită/cuvenit militarilor și polițiștilor.
Septembrie
Prima lună a toamnei va aduce inițierea unui proiect de lege cu modificări la actualul cadru legal al detașării salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale. Planul Guvernului nu conține detalii cu privire la ceea ce s-ar putea modifica.
Noiembrie
În ultima lună de toamnă, Ministerul Muncii urmează să inițieze un proiect de HG privind numărul de lucrători străini nou-admiși pe piața autohtonă a muncii în anul 2020.
Decembrie
În ultima lună a anului curent, Ministerul Muncii va iniția un proiect de HG pentru stabilirea salariului minim brut pe țară pentru anul 2020. Totuși, nu este detaliat în niciun fel dacă cele două salarii minime brute diferențiate pentru studii superioare și domeniul construcțiilor vor fi păstrate și majorate în 2020.
În aceeași lună o să se mai inițieze un set de noi prevederi privind procedura de autorizare și condițiile de funcționare pentru agenții de muncă temporară.
Atenție! Proiectele de acte normative amintite în articol trebuie dezbătute, adoptate și publicate în Monitorul Oficial pentru a ajunge să se aplice.
Comentarii articol (0)