Propunerea legislativă privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter comunist a fost înscrisă recent pentru dezbatere la Senat. Pentru a se aplica, aceasta trebuie să fie adoptată de Parlament, promulgată de președintele țării și publicată în Monitorul Oficial. Proiectul de lege propune o pedeapsă cu închisoarea între trei luni și trei ani.
Proiectul legislativ presupune interzicerea confecționării, vânzării, răspândirii, deținerii în vederea răspândirii și utilizării în public a simbolurilor comuniste (drapele, embleme, insigne, uniforme, sloganuri și chiar formule de salut). Totuși, dacă aceste fapte se vor săvârși în scopuri artistice, științifice sau în interesul educației, ele nu vor fi considerate infracțiuni.
De asemenea, și promovarea în public a ideilor, concepțiilor sau a doctrinei comuniste sunt specificate în propunerea legislativă. În proiectul de lege, aceste idei cu caracter comunist sunt definite ca ura, violența pe motiv de diferență de clasă socială și politica de exterminare socială.
Toate aceste infracțiuni s-ar putea pedepsi cu închisoarea între trei luni și trei ani și cu interzicerea unor drepturi.
O pedeapsă mai mare se va aplica pentru inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter comunist și pentru aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup. Pentru infracțiunile care țin de organizarea unei astfel de asociații, pedeapsa va fi închisoarea între trei și zece ani.
Inițiatorii au făcut această propunere legislativă deoarece „(...) societatea românească are nevoie de o protecție sporită contra unor eventuale abuzuri de tip comunist și garanții multiple privind împiedicarea reinstaurării regimului totalitar comunist”, după cum se specifică în expunerea de motive a inițiativei legislative.
Atenție! Prevederile proiectului de lege nu se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie să fie adoptat de Parlament, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.
Comentarii articol (0)