Totuşi, pentru a avea succes şi a face faţă competiţiei acerbe, este important ca absolvenții să privească cu seriozitate etapa alegerii unei cariere în aria profesională vizată. În acest context, articolul de pe Forbes pe care-l recomandăm astăzi vorbeşte despre miturile despre carieră cele mai frecvent întâlnite și care, dacă nu sunt cunoscute și contracarate, riscă să afecteze traseul profesional pe termen lung.
Iată cinci din “poveștile” pe care ni le spunem la început de drum profesional și la care trebuie să renunțăm:
1. La 20 de ani nu prea contează ce faci
Dacă ne gândim la perioada de recesiune şi la climatul economic dificil, tinerii absolvenţi au fost cei mai defavorizaţi din cauza faptului că majoritatea angajatorilor s-au orientat către persoanele cu experienţă dintr-un anumit domeniu. Totuşi, vârsta de 20 de ani este cea mai prielnică pentru a lua decizii legate de un job şi a accepta unele oportunităţi care vor conta pe parcursul carierei lor profesionale.
2. Trebuie mai întâi să descoperi cariera perfectă, pentru ca apoi să profesezi
Majoritatea tinerilor absolvenţi sunt de părere că trebuie să-şi dea seama de la început care este cariera ideală înainte de a valida anumite joburi compatibile cu abilităţile lor. Totuşi, vârsta lor este una potrivită mai degrabă pentru a explora/testa unele oportunităţi profesionale esenţiale care să îi aducă mai aproape de ceea ce caută sau (cred că) îşi doresc. Toate aceste experienţe profesionale vor contribui negreşit la consolidarea carierei lor pe viitor.
3. Poţi face tot ceea ce vrei
Tinerii aflaţi la început de drum sunt foarte entuziasmaţi de ceea ce consideră a fi “vocația” lor, însă nu suficient de ancoraţi în realitatea de zi cu zi. De aceea, este util să fie sinceri şi realişti în ceea ce privește abilităţile pe care le au, dar şi obiectivele pe care vor să le realizeze.
4. Dacă nu îţi place jobul actual, poţi demisiona
Cu siguranţă, multe persoane se află în această situaţie, însă nu este momentul oportun pentru a lua o decizie atât de radicală. Înainte de a lua hotărârea anunţării demisiei, este util să iei o pauză şi să răspunzi la câteva întrebări de genul: Ce anume mă face nefericit(ă) la acest job? Este utilă experienţa profesională pe care o dobândesc aici? E ceva ce-mi place la acest job? De asemenea, nu trebuie să uităm nici de dimensiunea economică (cât timp ai putea să rezişti fără un suport financiar până la următorul job?).
5. Schimbările în carieră nu sunt benefice
De fapt, perioada de început în viața profesională este una propice pentru joburi diferite/variate, însă bine alese care să îi aducă pe tineri mai aproape de ceea ce-şi doresc sau li se potriveşte.
Experimentarea mai multor joburi cu responsabilități diferite poate fi util şi benefic pe termen lung. Diversitatea contribuie la dezvoltarea unei perspective mai complexe asupra carierei şi la poziționarea realistă. În fond, fiecare are propriul destin profesional iar așa zisele modele sunt doar orientative.
Pentru a descoperi și celelalte mituri despre carieră utile tinerilor absolvenţi, vă invităm să citiţi întreg articolul numit 9 Job Mistakes that Could Stall Your Entire Career.
Articol preluat de pe www.portalhr.ro. Puteți citi aici articolul original.
Comentarii articol (0)