Într-un studiu făcut de Cisco și apărut la începutul acestui an, au fost intervievați peste 3.200 de profesioniști în domeniul protecției datelor, din toată lumea. Întrebările au vizat impactul GDPR-ului asupra firmelor pentru care lucrează. O parte a studiului a fost dedicată impactului GDPR-ului asupra afacerii - adică ce avantaje au firmele (dacă investesc în măsuri de conformitate cu GDPR), dincolo de simplul fapt că evită sancțiunile prevăzute în regulament.
Studiul confirmă ceea ce s-a susținut într-un articol apărut anul trecut pe site-ul avocatnet.ro: faptul că, într-adevăr, firmele beneficiază de avantaje dacă investesc în măsuri de securitate și de conformitate cu regulamentul. Astfel, toate acele investiții (care, da, pot fi ridicate) par a fi justificate. Amintim că GDPR se aplică din luna mai a anului 2018, adică de aproape un an de zile.
Conform studiului Cisco, firmele beneficiază de următoarele avantaje de afaceri, dacă investesc (și) în pregătirea pentru respectarea GDPR:
1. Avantaje concurențiale: obligațiile care derivă din GDPR pot încetini procesul de vânzări cu până la câteva săptămâni (în unele cazuri, ajungându-se la luni). Printre firmele intervievate, cele care au investit în măsuri de conformare au raportat întârzieri în vânzări mai scurte decât cele are nu au investit sau nu au investit suficient, pentru a fi total pregătite pentru conformare. Procesele de încetinire au fost și de până la 60% mai scurte în cazul primelor firme, în comparație cu cele din urmă.
Mai mult, există riscul ca anumiți clienți să recurgă la produsele concurenților, dacă întârzierile sunt prea lungi. Dacă discutăm de o firmă care nu a investit în măsuri de conformare și una care a investit (ambele oferind același produs/serviciu), e clar că acel client se va îndrepta către firma pregătită, din punct de vedere al respectării GDPR (presupunând că deține informația relevantă).
2. Scăderea costurilor legate de breșe/incidente de securitate (puteți citi mai multe despre breșe de securitate aici și aici): firmele expuse la breșe de securitate și care nu au investit suficient în măsuri tehnice de protecție ajung să aibă costuri legate de astfel de evenimente mai ridicate decât cele pe care le-ar avea firmele care au investit în astfel de măsuri. Dintre companiile intervievate, 37% din cele care au fost pregătite pentru regulament au raportat pierderi de peste 500.000 de dolari pe anul cu privire la care au fost colectate datele. Procentul a fost mult mai scăzut decât în cazul firmelor nepregătite pentru GDPR - 67% cele din urmă au raportat pierderi, pe aceeași perioadă de timp, de peste 500.00 de dolari.
3. Riscuri de finanțare și cu investitorii: chestiuni precum întârzieri în vânzări și celălalte riscuri la care se expun firmele care nu sunt pregătite pentru GDPR pot afecta abilitatea acestora de a atrage finanțare - fie prin împrumuturi, fie prin investiții.
4. Eficiențe operaționale: având în vedere că breșe de sistem pot afecta serios sistemele pe care le folosesc firmele pentru afacerile lor, se poate ajunge la perioade de câteva ore în care sistemul devine inoperațional. Din nou, se ajunge la avantaje pentru firmele care investesc în măsuri de conformare cu GDPR.
5. Mai multe inovații: inevitabil, inovațiile care să ducă la eficiență și la produse/servicii mai bune au de multe ori, la bază, procese de prelucrare a datelor. Astfel, firmele care au implementat măsuri tehnice de protecție a datelor personale au raportat că au constat avantaje și în privința proceselor inovaționale.
***
Cisco a publicat studiul citat în ianuarie 2019. În esență, ei au intervievat mai mult de 3.200 de profesioniști în domeniul protecției datelor, pentru a vedea efectele GDPR asupra afecerilor firmelor din industriile în care lucrează acei profesionști. Aceștia își desfășurau activitatea în 18 țări, printre care și cinci state din Uniunea Europeană. În schimb, nu a fost intervievat nimeni din România sau din Europa de Est. Totuși, studiul este relevant din cauză că beneficiile ar trebui să fie, în principal, aceleași (în special în privința României, unde pot exista foarte multe fluxuri transfrontaliere, având în vedere că suntem în Uniunea Europeană).