Tehnica time-out este ineficientă și lasă traume copiilor. Care este alternativa?

Articol scris de Mihaela Călin

Între timp „Dădaca” a părăsit micile ecrane, dar mulți părinți se bazează încă pe tehnica time-out, atunci când copiii lor nu se poartă cum trebuie. Totuși, un număr tot mai mare de experți sunt împotriva acestei tehnici.

Tehnica time-out înseamnă plasarea copilului într-o cameră izolată, liniștită și sigură, la scurt timp după ce a ignorat un avertisment cu privire la purtarea sa necorespunzătoare.

După o scurtă explicație despre motivul pentru care intră în „pauză”, copilul stă acolo suficient de mult timp pentru a se calma și pentru a se gândi la ceea ce a făcut greșit.

„Dădaca” recomandă acest lucru pentru copiii cu vârste cuprinse între 2 și 6 ani și sugerează să îi mențineți acolo câte un minut pentru fiecare an din vârstă (de exemplu 4 minute, dacă micuțul are 4 ani). De asemenea, recomandă să îți ignori copilul în timp ce se află în camera izolată.

Dacă părăsește locul înainte ca timpul să expire, trebuie să-l duci înapoi ori de câte ori este necesar – în timp ce refuzi să participi la conversații. Când timpul expiră, reamintește-i de ce stat acolo, spune-i să-și ceară scuze pentru comportamentul lui și dă-i multe îmbrățișări și sărutări, astfel încât să știe că încă îl iubești.

Pauza la copii poate avea rezultate imprevizibile

Mulți se întreabă, dacă tehnica time-out funcționează atât de bine, de ce unii părinți trebuie să o folosească de mai multe ori pe săptămână? În plus, rezultatele sunt variate și imprevizibile. O bunică a povestit că nepoata ei s-a dus în camera de izolare, iar apoi, când timpul a expirat, a refuzat să mai iasă de acolo. Iar o mămică a spus că atunci când s-a dus să-și ia fiul din time-out a decoperit că, în timp ce era singur în cameră, mâzgălise pereții cu un creion.

Experții în parenting au criticat în ultimii ani tehnica time-out, spunând că ar putea neglija nevoile emoționale ale copilului. Majoritatea experților sunt de acord că pedepsele sunt dăunătoare dezvoltării emoționale a copilului și că izolarea – caracteristică definitorie a tehnicii time-out – este o formă de pedeapsă.

„Copiii experimentează sentimente de izolare și de abandon atunci când sunt plasați în pauză”, spune Bonnie Compton, terapeut pentru copii și adolescenți și autoarea cărții “Mothering With Courage”. „Există pierderi de contact, care pot fi, de asemenea, interpretate ca pierderea dragostei unui părinte, în special pentru copiii mai mici. Copiii care sunt trimiși adesea în camerele lor cred că izolarea lor este rezultatul faptului că au fost atât de răi, încât părinții lor nu-și doresc să-i aibă în preajmă”.

Tehnica time-out poate avea efecte negative pe termen lung

Acest lucru poate fi deosebit de riscant pentru copiii care au o predispoziție pentru anxietate, adaugă Compton. Izolarea poate spori temerile lor și, cu cât devin mai îngrijorați, cu atât este mai probabil să izbucnească și să se manifeste agresiv, de exemplu distrugând jucăriile sau camera în timpul unui time-out.

“Oamenii sănătoși sunt creaturi sociale”, spune psihiatrul Edward V. Haas. “Noi ne bazăm pe alții pentru supraviețuirea fizică și sprijinul emoțional. Ceea ce înseamnă că atunci când suntem îndepărtați, fără să vrem, de lângă alte ființe umane, apar sentimentele dureroase precum singurătatea și anxietatea. La copii, acest lucru este amplificat de convingerea lor că sunt neajutorați pe lume, dacă nu sunt părinții să-i ajute. Teama de separare de cei care îi protejează le poate provoca celor mici o anxietate severă și un disconfort psihologic”.

Aceasta înseamnă că dependența regulată de tehnica time-out poate avea efecte negative de lungă durată. „Un copil care se confruntă frecvent cu teama de abandon din partea părinților va construi un tip de lume, în care nu are o ancoră sigură de sprijin. Acești copii au învățat că trebuie să se conformeze opiniilor altora pentru a supraviețui și astfel există un risc mai mare să le crească sentimentul de nesiguranță și lipsă de putere”, scrie Haas.

Există, de asemenea, argumentul că tehnica time-out pur și simplu nu funcționează. “Copiii nu au abilitățile cognitive avansate pentru a gândi abstract”, spune Nadia Sabri, medic pediatru. Reglarea emoțională are loc odată cu dezvoltarea cortexului prefrontal, acea parte a creierului care nu se dezvoltă complet până la adolescență.“Aceasta înseamnă că a pune copilul într-o pauză și a-i spune să se gândească la ceea ce a făcut este, în general, o pierdere de timp. “Dacă întrebi copiii de ce sunt în time-out, ei răspund, de obicei, că nu știu”, spune Sabri.

Time-in, alternativa la tehnica time-out

Deci, care este alternativa? Mulți experți în educație parentală susțin time-in ca o strategie de comportament mai sănătoasă. Aceasta înseamnă să stai alături de copilul tău atunci când nu se comportă corespunzător, să vorbești cu el despre emoțiile lui și să-l ajuți să învețe să valorifice acele sentimente mari pe care încă nu le înțelege.

Pentru a ajuta copilul să înțeleagă de ce comportamentul lui nu este adecvat, Sabri recomandă să cobori la nivelul privirii copilului, să-i vorbești cu voce calmă, explicându-i de ce nu ar trebui să facă ceea ce face și sugerându-i o alternativă acceptabilă.

Când poți să folosesti tehnica time-out

Totuși s-ar putea accepta o variantă a tehnicii time-out. Unii copii pot fi suprasolicitați sau copleșiți de emoțiile celor din jurul lor, ceea ce îi poate determina să reacționeze în moduri care pot fi interpretate greșit, ca sfidări sau comportamente greșite.

În aceste situații pauzele pot fi folosite ca modalități de a oferi copilului un mediu mai calm, subliniază Haas. Dar părintele trebuie să rămână mereu alături de copil și să mențină un comportament calm și iubitor care să îl ajute pe copil să se liniștească.

“Poate fi util să scoți copilul de la petrecere sau de la film sau de la jocul care provoacă problema și să mergeți într-un loc mai liniștit și mai calm. Sperăm că părintele va fi deschis să audă punctul de vedere al copilului cu privire la situație și că va fi deschis să încerce să înțeleagă de ce a făcut ceea ce a făcut. Părintele poate explica pe un ton calm de ce crede că acest comportament al copilului este inadecvat sau periculos. Aceasta este o oportunitate atât pentru părinți, cât și pentru copii să se înțeleagă mai bine și să învețe unii de la alții – o oportunitate care este ratată dacă părintele alege să se izoleze el însuși de copil”, concluzionează Haas.

Articol preluat de pe www.totuldespremame.ro. Puteţi citi aici articolul original.