Cele șapte cupluri au fost ajutate în demersul lor de către asociația ACCEPT, organizaţie neguvernamentală care apară şi promovează drepturile LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, persoane transgender).
După cum aflăm dintr-un comunicat publicat recent pe website-ul propriu, asociația ACCEPT și șapte cupluri de persoane de același sex au dat în judecată statul român la CEDO, în scopul de a reclama încălcarea unor drepturi. Mai exact, este vorba despre încălcarea dreptului la viață privată și de familie.
Astfel, faptul că nu le-au fost recunoscute familiile în mod legal, iar drepturile ce derivă din această uniune nu le sunt respectate, viața de zi cu zi a membrilor acestor cupluri este mult mai dificilă decât a celor căsătoriți legal. Spre exemplu, pentru că nu le sunt recunoscute familiile, partenerii nu pot fi considerați aparținători de către spitale, nu au dreptul de a participa la consultarea partenerului și nu pot decide pentru celălalt în cazul unor situații de urgență medicală. De asemenea, partenerii nu se pot moșteni unul pe celălalt în mod legal și nu pot fi coasigurați pe asigurarea de sănătate a partenerului.
“Cererea adresată Curţii Europene a Drepturilor Omului a fost depusă de 14 reclamanţi care formează șapte cupluri de persoane de acelaşi sex, susţinuţi de Asociaţia ACCEPT. Am reclamat faptul că statul român şi-a încălcat obligaţia pozitivă de a acorda o formă de recunoaştere şi protecţie legală familiilor formate din cupluri de persoane de acelaşi sex. Mai mult, am argumentat existenţa unui tratamentul discriminatoriu prin care statul român, în mod activ, a modificat cadrul juridic după anul 2009 pentru a preveni obţinerea unei forme de protecţie juridică de către aceste cupluri”, se precizează în comunicatul ACCEPT.
“În ciuda faptului că cele șapte familii pe care noi le reprezentăm trăiesc împreună de ani de zile, sunt cunoscuţi şi acceptaţi de majoritatea celor din jurul lor ca familie (prieteni, vecini, familie extinsă, colegi), legea nu le conferă nicio recunoaştere oficială şi nicio protecţie legală. Argumentul invocat iar și iar – absența nevoii sociale – este unul mincinos”, mai spun reprezentanții asociației ACCEPT.
Potrivit datelor prezentate în comunicat, în prezent se estimează că aproximativ 10% din populație trăiește în cuplu, fără recunoaștere juridică, iar din 1993 până în prezent, ponderea românilor care resping homosexualii a scăzut cu 25%, în timp ce susținerea familiilor de homosexuali e în creștere.
Comentarii articol (3)