Articol scris de Alexandru Puiu
Folosesc un iPhone de la prima generație lansată în 2007, dar sistemul de operare preinstalat pe telefoanele Apple a suferit transformări majore în ultimii ani. Din acest motiv, în fiecare an, am învățat ceva nou, când vine vorba de interacțiunea cu mobilul. Chiar și așa, sunt în permanentă căutare de noi trucuri, unele mai simple, altele mai elaborate. Pornind de la această premisă, am creat acest material cu 13 trucuri pe iPhone care îți fac viața mai ușoară și, într-o oarecare măsură, s-ar putea să ajute să-ți impresionezi prietenii.
1. Nu te uita după aplicații, căută-le rapid
Când aveai zece aplicații instalate, era ușor să găsești ce ai nevoie. La momentul de față, mai ales dacă obișnuiești să-ți instalezi programe pe care le folosești de două ori și uiți de ele, poți ajunge cu ușurință la câteva sute. Ca să cauți o aplicație anume, din ecranul principal al telefonului, trage în jos de lista de icoane și începe să tastezi. Rezultate se vor filtra în timp real și printr-un tap ajungi unde dorești.
2. Închide mai rapid aplicațiile deschise
S-ar putea să știi că, în momentul în care ai toate aplicațiile deschise pe ecran sub formă de carduri, le poți închide printr-un swipe în sus. Un gest nu foarte evident este swipe-ul în sus cu două degete pe două aplicații diferite. Astfel, ești de două ori mai rapid în a închide programele din fundal deschise în ultimele zile.
3. Taie serviciile accesul la localizare pentru anumite aplicații
Din varii motive, numărul aplicațiilor care îți accesează locația pe telefon este covârșitor. Unele dintre ele o fac dintr-un scop nobil, precum aplicațiile de navigație. Facebook, de exemplu, o face pentru a-ți servi reclame personalizate și pentru a-ți recomanda baruri și restaurante când ajungi într-un oraș nou. În orice caz, ar fi bine să tai accesul la datele de localizare pentru a face economie la energie. Intră în Configurări la secțiunea Intimitate și fă un tap pe Localizare. Atinge aplicațiile care nu vrei să te localizeze și optează pentru Niciodată.
Pentru mai multe informații pe acest subiect, te invităm să citești articolul complet disponibil pe www.playtech.ro.
Comentarii articol (0)