Firmele care dețin automate comerciale vor trebui să le doteze cu aparate de marcat cu jurnal electronic până la finele anului 2019, conform Legii nr. 136/2019. Dacă în mod normal emiterea bonului fiscal nu va fi obligatorie, va exista și o excepție de la noua regulă.
Mai precis, o anumită categorie de automate comerciale va trebui să emită bonuri fiscale la livrarea produselor. Este vorba de automatele comerciale folosite la livrarea de produse energetice.
„Prin excepție (...), în cazul aparatelor de marcat electronice fiscale integrate în echipamente nesupravegheate de tipul automatelor comerciale ce funcționează pe bază de plăți cu cardul, precum și de acceptatoare de bancnote sau monede, după caz, cu excepția celor care sunt integrate în automatele utilizate pentru livrarea de produse energetice (...), înglobarea constructivă a dispozitivului de imprimare și a afișajului client nu este obligatorie”, scrie în actul normativ citat.
Prin urmare, automatele comerciale pentru livrarea de produse energetice vor trebui să aibă dispozitiv de imprimare și afișaj client.
Legea face referire la produsele energetice definite de Codul fiscal. Astfel, așa cum reiese din prevederile acestuia din urmă, produse energetice sunt benzina cu sau fără plumb, motorina, kerosenul și gazul petrolier lichefiat, printre altele.
Până acum, firmele care dețin automate comerciale erau scutite în mod expres de obligația de a folosi case de marcat, indiferent că era vorba de aparate cu jurnal tipărit sau cu jurnal electronic.
Totuși, firmele nu pot dota încă automatele comerciale cu case de marcat cu jurnal electronic, deoarece este nevoie de modele speciale de aparate.