Într-un caz asemănător cu cel din Caracal, CEDO a reținut că statul trebuia sa acționeze mai rapid

În cauza Olewnik-Cieplińska și Olewnik contra Poloniei (cererea nr. 20147/15), CEDO a analizat modul cum autoritățile au reacționat la răpirea unei persoane. În esență, după ce o persoană a fost răpită timp de doi ani și supusă unor tratamente inumane și degradante, CEDO a considerat că statul nu a luat suficiente măsuri pentru a salva persoana și pentru a preveni moartea acesteia. 

În primul rând, instanța europeană a considerat că autoritățile trebuiau să reacționeze din momentul dispariției, lucru ce nu s-a întâmplat (cel puțin nu într-un mod eficient). Practic, de la acel moment, viața persoanei era în pericol și, mai mult decât atât, se știa că multe dispariții erau urmate de tratamente degradante și inumane aplicate persoanelor răpite.

În al doilea rând, s-a considerat că investigațiile criminalistice și strângerea de dovezi, imediat după răpire, nu au fost, de asemenea, desfășurate într-un mod eficient și care să permită obținerea de informații.

După aceea, au mai existat probleme legate de investigarea altor evenimente izolate, care ar fi putut să ducă la mai ușoara identificare a locului unde a fost răpită victima.

Hotărârea CEDO vizează un caz relativ asemănător cu cazul Caracal unde s-a considerat, la fel, că autoritățile au acționat ineficient și că, dacă ar fi procedat diferit, ar fi putut să salveze victima.

De ce este importantă hotărârea CEDO și pentru noi? Chiar dacă vizează Polonia, hotărârea reprezintă o interpretare a Convenției Europene a Drepturilor Omului. Din această cauză și din cauza similitudinii dintre cele două cazuri, nu este exclus ca și ceea ce s-a întâmplat în Caracal să reprezinte o încălcare a Convenției.