Turismul de apartament și elefantul din bloc

Închirierea ocazională prin AirBnB e una, folosirea unei locuințe numai pentru așa ceva e alta. Să ne gândim la un apartament de bloc pe care proprietarul îl folosește aproape exclusiv pentru a caza turiști. Actualmente, pe Legea asociațiilor de proprietari, e foarte greu să te opui unor astfel de acte de turism. Nu vorbim de activități de turism aici? Ba da.

Un purist va spune că face ce vrea pe proprietatea sa. Cred că ne putem gândi la extrem de multe prevederi legale în vigoare care demonstrează contrariul: nu putem face ce vrem pe proprietatea noastră, dacă exercițiul dreptului nostru de proprietate îi lezează pe alții.

Pentru vecini, turismul de apartament poate deveni extrem de deranjant. Deși turistul care pleacă și lasă un dezastru în urma sa poate să ajungă, prin feedbackul negativ pe care îl primește și eventuala reținere a unor sume de bani ca despăgubire (sunt proprietari care cer garanție turiștilor), să nu mai folosească serviciul AirBnB, asta nu-i încălzește cu nimic pe proprietarii din bloc, deranjați constant de oamenii care se perindă prin blocul lor.

Asemănarea AirBnB cu serviciul oferit de Uber nu ar trebui făcută, pentru că în afară de faptul că sunt ambele niște servicii online, oglindă a celerității cu care se caută și se obțin serviciile (de mai bună calitate) în zilele noastre, una e cazarea și alta e transportul cu mașina. 

Nici asemănarea cu închirierea pe termen puțin mai lung nu ar trebui făcută. AirBnB permite și cumpărarea a două nopți de cazare. Într-o lună, printr-un apartament AirBnB pot trece zece turiști sau grupuri de turiști diferiți, în funcție de posibilitățile de cazare. Cum n-ar putea asta să-i deranjeze pe vecinii de bloc la un moment dat?

Reglementarea propusă însă prin noua lege a turismului, aflată acum în Parlament, nu pare să fie tocmai ce trebuie - în documentul care a trecut de Senat tacit se cere o înregistrare ca operatori de turism, însă legea, în ansamblul său, e destul de vagă la acest moment (și pare făcută jumătate pe birou și cealaltă jumătate, pe picioare).

N-ar trebui să ne uităm la AirBnB doar ca la o activitate economică de turism și ca producătoare de venituri pe care oricum, chiar și la acest moment, contribuabilii sunt obligați să le declare la Fisc. Dacă ne gândim la un ansamblu în există mai multe proprietăți, Legea asociațiilor de proprietari le cere celor care-și transformă locuințele în spații economice să obțină de la cei direct învecinați acordul pentru transformarea spațiului. Dacă nu se obține acordul, există sancțiuni.

În esență, închirierea prin AirBnB este o activitate economică, din care se obține un venit și ar trebui privită în primul rând ca atare, în al doilea rând, prin perspectiva relațiilor de vecinătate la bloc (atunci când e cazul), iar abia apoi, din perspectiva turismului. 

Nu știm, la acest moment, ce condiții se vor impune celor care închiriază prin AirBnB atunci când își vor cere autorizările de turism, pentru că legea nu prevede în forma sa actuală din Parlament, dar cu siguranță nu li se pot pretinde obligații similare cu ale adevăraților operatori de turism din zona cazărilor: hoteluri, pensiuni.

Sunt turist AirBnB și am folosit serviciul lor de intermediere a cazărilor de câteva ori în anii trecuți. Recunosc însă că am preferat și prefer, în continuare, cazarea "reglementată", din mai multe motive. De fapt, m-am folosit de AirBnB pentru că am călătorit în locuri unde posibilitățile de cazare de tipul hotelurilor și pensiunilor erau extrem de reduse și deja ocupate când le căutam eu. O singură dată, l-am ales pe criterii financiare, dar am dat peste destule orașe în Europa unde cazarea pe AirBnB este la fel de scumpă ca cea la hotel.

Principiul AirBnB pentru turist e că trebuie să respecte casa în care se duci ca și cum ar fi în propria casă - desigur, asta presupune o conduită civilizată, ordonată și curată doar dacă așa e turistul și la el acasă. Pe platformă, locația are un rating, dar și feedbackul primit de turist de la cei la care a stat e vizibil pentru cel pe care-l contactează cu o cerere de cazare. Niciun ban nu se remite manual, plata se face pe card, iar numerarul e strict interzis chiar și de termenii și condițiile de utilizare a serviciului.

Serviciul e simplu, e transparent, oarecum sigur. Dacă sunteți sceptici în privința lui, la o căutare pe Google o să dați peste povești care vă vor îndepărta total de el, dar nu sunt scenarii pe care să nu ni le putem imagina și la un hotel sau o pensiune (camere de filmat ascunse în dormitoare și băi, proprietari care intră peste turiști în casă ș.a.m.d.).

Discuția pe care a iscat-o viitoarea lege a turismului ne arată că inițiatorii proiectului se uită greșit la acest serviciu, dar și cei care sar în apărarea unei nereglementări a serviciului vorbesc fără să ia în calcul întreaga situație. Cât despre asemănarea cu Uber, nici nu încape îndoială că n-ar trebui făcută.